.jpg?80e6701c2ece7bf5b3a3331b2ca59952)
Jess Dandy, născută în Cumbria, este cea mai importantă contraltistă britanică a generației sale, fiind apreciată pentru timbrul său catifelat și expresiv, precum și pentru capacitatea de a transmite emoție imediat, cu o puternică autenticitate artistică. A studiat limbi moderne și medievale la Trinity College din Cambridge și la École Normale Supérieure din Lyon și este absolventă și membră a Guildhall School of Music and Drama.
Artista a apărut în concerte alături de BBC Philharmonic Orchestra, BBC Symphony Orchestra, The English Concert, The Academy of Ancient Music, Concertgebouw Amsterdam, Filarmonica din Bergen, Filarmonica din Tampere, Orchestre Révolutionnaire et Romantique, Orchestra Simfonică din Boston, Orchestra Simfonică din Minnesota, Orchestra Simfonică Kitchener-Waterloo, Salzburg Kulturvereinigung, Orchestra și Corul Național al BBC din Țara Galilor, Opera Națională Galeză, The Dunedin Consort, Les Arts Florissant, Opera Settecento, Hallé Orchestra, Britten Sinfonia și Royal Liverpool Philharmonic. A colaborat cu dirijori precum Sir John Eliot Gardiner, Harry Bicket, Laurence Cummings, Osmo Vänskä, Trevor Pinnock, Gemma New, John Butt, William Christie, Kristian Bezuidenhout și Stephen Layton.
Pe scenă, artista se simte în elementul ei și este încântată să colaboreze cu o serie de pianiști, precum Martin Roscoe, Dylan Perez, Malcolm Martineau, Christopher Glynn, James Baillieu, Julius Drake, Gary Matthewman, Keval Shah, Ian Tindale, Sholto Kynoch, Anthony Hewitt, Gavin Roberts, Iain Burnside, Simon Lepper, Huw Watkins și Wolfram Rieger. Printre alte numeroase evenimente, apare în mod regulat la Wigmore Hall și la Festivalul Internațional al Cântecului de la Oxford.
În 2021, a fost nominalizată printre finaliști pentru premiul Royal Philharmonic Society la categoria Young Artist. Este o artistă polivalentă, având un interes deosebit pentru ecologie, psihologia corpului și a spiritualității. Este co-fondatoarea SongPath, o inițiativă care propune drumeții muzicale în natură urmărind ca rezultat o stare de sănătate mintală mai bună. Împreună cu compozitorul Alex Mills, a dezvoltat Music & Being Collective, un spațiu de cercetare care explorează muzica și percepția de sine prin dialoguri interdisciplinare.