 Gianluca D'Argerio 2.jpg?b1f5ba12e962cb2cf02120bc4f563766)
Născut la Avellino, Francesco Ivan Ciampa a absolvit secția de Dirijat de Orchestră, Compoziție și Instrumentație pentru Ansamblu la Conservatorul de Muzică „Santa Cecilia” din Roma. Ulterior, și-a aprofundat studiile la cele mai importante academii și școli naționale și internaționale, beneficiind de îndrumarea unor maeștri de calibru precum Carlo Maria Giulini și Bruno Aprea. Această pregătire a fost completată de colaborările sale ca asistent al maeștrilor Antonio Pappano și Daniel Oren. A obținut numeroase premii și distincții, printre care primul Premiu Național al Artelor (ediția 2010-2011) și Marele premiu la Primul Concurs Național de Dirijat Orchestră al M.I.U.R.
Artistul a dirijat și este invitat constant să dirijeze pe cele mai prestigioase scene ale lumii. Printre acestea se numără Royal Opera House Covent Garden, Bayerische Staatsoper (München), Deutsche Oper (Berlin), Arena di Verona, Staatsoper (Hamburg), Teatro di San Carlo, Teatro Regio (Parma), Teatro alla Fenice (Veneția), Teatro Regio (Torino) și Teatro del Maggio Musicale Fiorentino, alături de multe altele.
Stagiunea 2023-2024 îl aduce pe Francesco Ivan Ciampa la pupitru pentru Otello la Opera de Stat din Bavaria (München), iar la Wiener Staatsoper din Viena va dirija Don Pasquale și L'elisir d'amore. De asemenea, va conduce Nabucco la Teatro de la Maestranza din Sevilla, Un ballo in maschera la Teatro Filarmonico din Verona, La fanciulla del West la Teatro Regio din Torino și Anna Bolena la Teatro Verdi din Trieste. Dirijorul va reveni la Teatro Regio din Parma pentru Il trovatore și la Deutsche Oper din Berlin pentru Madama Butterfly.
Printre evenimentele importante din stagiunea 2024-2025 se numără Aida la Bayerische Staatsoper din München, Trittico la Teatro Verdi din Trieste, Don Pasquale la Hamburg, L’Elisir d’amore la Wiener Staatsoper din Viena și Otello la Bilbao.