Valentin Răduțiu – Sublimul nuanțelor sonore

Autor: Enescu Festival

Una dintre primele 20 de orchestre ale lumii, potrivit unei clasificări alcătuită de revista Gramophone, Orchestra Filarmonică Cehă va putea fi ascultată, în premieră, la Festivalul Internațional George Enescu. Primul concert susținut de filarmonica cehă a avut loc în 1896, la pupitru aflându-se Antonín Dvořák.

Text de Mădălina Mărgăritescu

Pe 6 septembrie 2017, violoncelistul Valentin Răduțiu va urca pe scena Ateneului Român alături de Orchestra Filarmonică Cehă şi de dirijorul Jiří Bělohlávek. Valentin Răduțiu a devenit laureat al Concursului Internațional George Enescu (2011) după ce a interpretat în finală Concertul pentru violoncel în Si minor op. 104 de Antonín Dvořák.

Ultimele bilete pentru concert mai sunt disponibile

Apropierea de muzică, pe care Valentin Răduțiu o consideră „un material de o asemenea profunzime şi frumusețe că ne poate fi prieten şi la 12 ani şi la 80 de ani”, începe la vârsta de 6 ani, iar 8 ani de zile, tatăl, violoncelistul Emil Răduțiu, îi este mentor în tainele universului sonor. Fundamentului muzical oferit de tată i se adaugă cunoştințele primite de la trei muzicieni renumiți, Clemens Hagen, Heinrich Schiff, David Geringas cu care a studiat în Salzburg, Viena şi Berlin.

 

Valentin Răduțiu pe scena Ateneului, în cadrul Concertului de Gală care a deschis ediția 2014 a Concursului Enescu

Valentin Răduțiu, un excepțional violoncelist, arată o profundă înțelegere muzicală a lucrărilor create de Enescu. Împreună cu pianistul Per Rundberg a înregistrat integrala lucrărilor pentru violoncel de George Enescu, CD apărut în octombrie 2013, la Hänssler Classic.

Valentin Răduțiu exprimă prin diferitele nuanțe tocmai acest „<dor> nelămurit dar adânc mişcător”

Pe lângă Sonata pentru violoncel şi pian în Fa minor, op.26, nr. 1 (1898), Sonata pentru violoncel în Do major, op. 26, nr. 2 (1935) se regăsesc şi două opusuri compuse de George Enescu la vârsta de 16 ani, „Nocturnă şi Saltarello”, dar şi „Allegro în Fa minor”, un opus imprimat în premieră mondială. Spre deosebire de prima Sonată în care se observă şi influența lui Saint-Saëns, în cea de-a doua Sonată realizată la o distanță de 37 de ani elementele folclorice sunt mult mai bine absorbite de celelalte componente.

 

Compusă la Bucureşti şi Viena, Sonata pentru violoncel în Do major, op. 26, nr. 2 (1935) ocupă un loc special în sufletul violoncelistului Valentin Răduțiu. Tânărul muzician simte această lucrare ca pe o „călătorie uluitoare spre peisaje nemaivăzute”. Prezența elementelor folclorice în lucrarea lui Enescu determină ivirea acelui sentiment numit de compozitor „tristețea chiar în veselie”, o trăire insuflată de „văile şi dealurile noastre, de culoarea deosebită a cerului nostru”, care provoacă „un dor ce nu se poate lămuri bine”.

Valentin Răduțiu exprimă prin diferitele nuanțe tocmai acest „<dor> nelămurit dar adânc mişcător” apreciat de Enescu ca fiind „partea originală de inspirație românească”. Pe de altă parte imaginația ne conduce şi spre peisajele lui William Turner învăluite de poezie. Virtuozul muzician pictează cu arcuşul violoncelului Francesco Rugieri (Cremona, 1686) sentimentele ce transpar în culori fluide. Stăpâneşte abilitatea de a comunica efectul direct pe care muzica îl are asupra noastră.

Noblețea interioară şi aprecierea compozițiilor enesciene se regăsesc şi în albumul de jazz

Asemenea pictorului William Turner care deținea arta clar-obscurului şi picta în aceeaşi măsură scenele de frământare cât şi pe cele de un calm desăvârşit, Valentin Răduțiu redă cu măiestrie jocul luminii şi umbrelor. Titus Marius I. Bajenescu consemnează, în studiul „George Enescu: Le coeur de la musique roumaine”, faptul că operele înfăptuite de Enescu impresionează prin „tratarea subtilă a culorilor şi felul în care acesta jongla cu luminozitatea”. 

Approach to Venice, 1844

Noblețea interioară şi aprecierea compozițiilor enesciene sunt exprimate de Valentin Răduțiu şi în albumul de jazz „Remembering the Rain” (2015) unde interpretează cu emoție piesa „Languire me fais” din seria celor 7 Cântece pe versurile lui Clément Marot, op. 15 (1908). Albumul de jazz ilustrează, pe lângă versatilitatea instrumentului, o altă latură a violoncelistului Valentin Răduțiu, aceea de compozitor. Printre lucrările de Bill Evans, John Lewis, George Enescu, Béla Bartók se află un fascinant „Interludiu” creat de remarcabilul muzician.

Aşa cum formele din pictura lui William Turner se evaporă lăsând în urmă lumina şi sunetul dispare în eter dar Valentin Răduțiu îl construieşte astfel încât strălucirea lui rămâne impregnată în suflet. Un sunet masculin, rotund, extrem de bine definit, cu o eleganță ce poartă amprenta celor două culturi, română şi germană.