Sara-jung-Jean-Sibelius
Distribuie

Pe 30 august, ediția 2015 a Festivalului Enescu se deschide cu Orchestra Română de Tineret, având-o ca solistă pe celebra violonistă Sarah Chang care va interpreta Concertul pentru vioară şi orchestră în re minor op. 47 de Jean Sibelius, chiar în anul în care se sărbătoresc 150 de ani de la naşterea compozitor.

de Mădălina Mărgăritescu

Jean Sibelius, compozitorul „de o rară exigenţă creatoare şi o autocritică severă”, a dat naştere unor compoziţii admirabile. Aino Järnefelt, soţia lui Sibelius, a fost cea fără de care, după cum spunea compozitorul, n-ar fi reuşit să-şi creeze întreaga operă. Jean-Luc Caron în lucrarea „Jean Sibelius – viaţa şi opera” ne spune că Aino a ajutat la realizarea unei atmosfere favorabile muncii creatoare soţului său şi l-a încurajat mereu să compună după cum simte.

Jean Sibelius mărturisea că pentru el căsătoria nu a reprezentat, aşa cum zic mulţi, sfârşitul unui artist, dimpotrivă a fost un lucru favorabil. Mariajul are loc exact la câteva săptămâni de la prima audiţie (28 aprilie 1892, Helsinki) a marii sale opere, „Kullervo”, ce-i va aduce renumele în Finlanda. Momentul apariţiei acestei capodopere este anunţat de critici ca naşterea muzicii finlandeze.

Violonista Sarah Chang învaţă „Concertul pentru vioară şi orchestră”, una dintre cele mai frumoase compoziţii scrise de Jean Sibelius, la vârsta de 7 ani.

Muzica lui Sibelius și a lui Enescu au în comun dragostea pentru natură

Asemenea lui Enescu, artistul reprezentativ pentru cultura muzicală românească, Sibelius îşi propune să recreeze folclorul şi să redea trăirile sufletului finlandez. Muzica lui Sibelius şi a lui Enescu au în comun dragostea pentru natură.

BILETE pentru concertul susținut de violonista Sarah Chang alături de Orchestra Română de Tineret în deschiderea Festivalului Enescu mai sunt disponibile la acest link, dacă vă grăbiți.

Dacă Sibelius, conform însemnărilor lui Erik Tawaststjerna din lucrarea „Sibelius”, vol.I, 1865-1905, „răspundea cu intensitate stărilor naturii şi schimbărilor ce aveau loc în fiecare anotimp: explora cerul cu binoclul pentru a privi gâştele care zburau deasupra lacului îngheţat ori se bucura de florile de primăvară în aceeaşi măsură ca de mirosurile şi culorile toamnei”, George Enescu în seria de interviuri radiofonice Amintirile lui George Enescu” de Bernard Gavoty, povesteşte că România este o „ţară a nostalgiei şi a visării, cea mai variată din lume, nimic mai puţin asemănător decât lanţul Carpaţilor şi Câmpia Moldavă. Pe de o parte munţi imenşi, terenuri vulcanice şi de cealaltă parte Câmpia Română atât de dificil de descris mai ales pentru cine n-a văzut-o niciodată.”

Pentru a fi tot timpul în prezenţa minunăţiilor ce-l înconjoară, Sibelius achiziţionează, în 1903, un teren la Järvenpää, situat într-un colţ de natură pe care nu-şi puseseră încă amprenta civilizaţia, iar unul dintre cei mai buni arhitecţi finlandezi, Lars Sonck, îi va proiecta splendida locuinţă pe care o va numi Ainola, după numele soţiei. Pe 24 septembrie 1904 se va muta la Ainola împreună cu familia şi va urma cea mai fertilă perioadă creativă.

Opera mea va fi denigrată la început şi zece ani mai târziu va fi supraestimată. Aşa este viaţa.

Opera lui Sibelius, la 150 de ani de la naşterea sa, este cunoscută în lumea întreagă şi cântată de marile orchestre şi cei mai eminenţi artişti.

Violonista Sarah Chang învaţă „Concertul pentru vioară şi orchestră”, una dintre cele mai frumoase compoziţii scrise de Jean Sibelius, la vârsta de 7 ani.

Cu ocazia unui sejur în Italia, la Rapallo, Sibelius schiţează în februarie-martie 1901 „Concertul pentru vioară şi orchestră”,urmând ca doi ani mai târziu să înceapă scrierea propriu-zisă. În 1905 concertul este revăzut, Sibelius suprimă câteva pasaje ale solistului şi cea de-a doua cadenţă pentru a da lucrării o concepţie mai mult simfonică. Pe 19 octombrie 1905 va avea premiera la Berlin avându-l pe Richard Strauss dirijor şi Karl Halir solist. Versiunea originală a concertului a fost descoperită printre manuscrisele Universităţii din Helsinki în 1990. Concertul lui Beethoven sau concertul în G minor a lui Bruch se numără printre lucrările ce au servit ca model „Concertului pentru vioară şi orchestră în D minor op.47.”

Intensitatea romantică şi nostalgia din această lucrare se explică, potrivit lui Erik Tawaststjerna, prin faptul că Sibelius în imaginaţia sa, în mod evident, s-a identificat cu solistul. Între1886-1889 studiaseră la Institutul muzical din Helsinki, fondat în 1882 de Martin Wegelius, în sperenţa că la un moment dat va deveni un violonist virtuoz. Concertul său pentru vioară va fi însă interpretat de-a lungul timpului de numeroşi muzicieni virtuoşi. Din 1930, când este înregistrat de Jascha Heifetz, compoziţia devine foarte cunoscută.

Sarah Chang: Unul dintre cele mai intense concerte din repertoriul pentru vioară”

Violonista Sarah Chang declara într-un interviu, acordat după interpretarea „Concertului pentru vioară”, din 3 martie 1998, alături de Filarmonica din New York (cu care a debutat la vârsta de 8 ani) sub bagheta dirijorului Kurt Masur, că acest concert al lui Sibelius este unul dintre cele mai intense concerte din repertoriul pentru vioară. Din acest motiv interpretul trebuie să ofere 110%”.

Când interpretează lucrarea compozitorului finlandez, Sarah Chang foloseşte pentru vioara Guarneri del Gesu (1717), oferită de muzicianul Isaac Stern, un arcuş marca Sartory. Concertul lui Sibelius se numără printre cele apreciate de violonista care simte că responsabilitatea ei faţă de auditoriu şi orchestră este aceea de a le oferi cea mai bună versiune a ei. Prin urmare este foarte selectivă în ceea ce priveşte repertoriul deoarece trebuie să se asigure că piesa pe care o interpretează îi place.

Jean Sibelius este compozitorul operei En Saga

Jean Sibelius – pictură

După cum George Enescu pretindea „să respir, să gândesc, toate le-am făcut prin muzică”, nici Sarah Chang nu-şi poate imagina viaţa fără muzică, iar despre Sibelius se poate spune că s-a confesat prin muzică. De exemplu, „En Saga” este o expresie a unei stări de spirit. În nici o altă compoziţie, după cum i-a spus asistentului său, Santeri Levas, să consemneze, nu s-a dezvăluit atât de complet.

Lucrarea „En Saga”, scrisă în caracter finlandez, a fost într-o anumită măsură influenţată de picturile suedezului Arnold Böcklin pe care le-a văzut probabil când era la Berlin (1889-1890) sau la Viena (1890-1891). Compozitorul îi dezvăluie prietenului său, Adolf Paul, în decembrie 1892, că a terminat de scris o Saga, iar pictura lui Böcklin l-a tot făcut să se gândească la faptul că „aerul a fost pictat ca fiind mult prea clar, lebedele mult prea albe şi marea mult prea albastră. Tablourile pe care este posibil să le fi văzut sunt The Elysian Fields, 1877-78, „The Island of Life, 1888 sau „Vita somnium breve”.

Santeri Levas, Ainola seen from the garden, 1940-1945

Casa în care a locuit și compus Jean Sibelius

La rândul său, poemul simfonic „En Saga” îl impresionează pe artistul Akseli Gallen-Kallela care va picta acuarela „Sibelius este compozitorul operei En Saga. Lucrarea este compusă din trei spaţii, în stânga peisajul inspirat de lucrarea „En Saga”, sub aceasta este creat un loc în care Sibelius ar fi trebuit să scrie ceva, iar în partea dreaptă a fost realizat potretul muzicianului. Opera pictorului simbolist, Gallen-Kallela, va fi prezentată în expoziţia din primăvara lui 1894, de la Helsinki.Un alt artist fascinat de muzica lui Sibelius, tânărul pictor, Oscar Parviainen creează în 1910 tabloul „Invocaţia (Moartea copilului)” amintind de un eveniment trist din viaţa lui Sibelius. În 1900 fiica sa cea mică, Kristi, se îmbolnăveşte de tifus şi moare. Tabloul oferit de pictor compozitorului va fi aşezat exact pe un perete aflat în faţa pianului folosit de Sibelius pentru a fi privit mereu. Într-o scrisoare adresată lui Parviainen artistul îi spune „Îi cânt acum picturii tale”. Apropierea lui Sibelius de artele vizuale s-a datorat prietenilor din cercuri diferite.

          Muzica soţului meu este asemenea cuvântului lui Dumnezeu. Ea vine dintr-o sursă nobilă… – Aino Sibelius

Muzica lui Sibelius, sursă de inspirație pentru pictori

Compozitorul a fost genul de artist pentru care sunetul şi culoarea se aflau într-o strânsă legătură. Muzica lui Sibelius nu a fost doar o sursă de inspiraţie pentru colegii săi pictori, a fost chiar „tradusă” în limbaj vizual. Revista BBC Music, în numărul din februarie 2015, aminteşte, într-unul dintre articolele omagiale, de sinestezie şi de faptul că „Lebăda din Tuenola” se regăseşte printre tablourile lui Ira Jean Bealmont. Din copilărie Sibelius a fost înzestrat cu darul asocierii anumitor nuanţe cu notele muzicale. Întrebat de Santeri Levas, asistentul său, care este culoarea preferată îi răspunde, „un verde deschis, undeva între D şi E-bemol”. Interesantă este şi maniera în care Sarah Chang aduce împreună sunetul şi culoarea. Într-un interviu, făcut de CNN în urmă cu cinci ani, spunea că atunci când interpretează „Carmen” a lui Sarasate sau Ceaikovski adoră să aibă vestimentaţia în culori strălucitoare, cu tonuri vibrante, lucru ce nu poate fi aplicat însă pentru Mozart sau Beethoven.

Jean Sibelius 1940-45

Jean Sibelius, în jurul anului 1940

Cu toate că a avut o viaţă agitată, Jean Sibelius îşi dorea atunci când se afla în procesul creaţiei acea linişte profundă. La Ainola nu a vrut să existe apă curentă tocmai pentru a nu-i fi distrasă atenţia. Calmul şi dinamisul şi-au găsit echilibrul în operele concentrate, dense, complexe.

 

Distribuie