Strada de C’Arte

Autor: Festivalul Enescu

Strada de C’arte

20 – 24 septembrie 2017

Biblioteca Centrală Universitară“Carol I”

București

 

Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” este una dintre cele mai importante instituţii din lumea culturală şi academică autohtonă, având un rol esenţial în procesul de modernizare a României. Fondată în 1891 de către Regele Carol I ca Fundaţiune Universitară, instituţia a avut un program vizionar: o combinaţie de bibliotecă, spaţii pentru conferinţe şi evenimente.

Fundaţia Universitară „Carol I” a fost oficial reînfiinţată în 4 aprilie 2012, după mai bine de 65 de ani de inexistenţă – fundatiacarol.ro. Scopul organizaţiei este de a continua obiectivele iniţiale asumate de Fundaţiunea Universitară “Carol I”, sprijinind cultura naţională prin programe educaţionale de promovare a valorilor autentice.

Fundaţia a derulat un program de burse de excelenţă destinate sprijinirii unor tineri masteranzi cu performanţe deosebite, precum şi primele cinci ediţii ale festivalului Strada de C’Arte.

Festivalul Strada de C’arte este: 

  • unul dintre cele mai mari şi interactive festivaluri de cultură în aer liber din Bucureşti, aflat deja la cea de-a VI-a ediție
  • organizat de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” în parteneriat cu Fundaţia Universitară „Carol I”
  • un spaţiu multicultural, inovativ, neconvenţional, de educaţie culturală interactivă
  • o cameră urbană culturală atractivă: cărţi, pictură, desen, concerte de jazz şi blues, muzică live, spaţii de relaxare, sesiuni de lectură şi poezie, dezbateri, expoziţii de artă şi de filatelie
  • o ocazie de a introduce vizitatorii în atmosfera seducătoare generată de spectacolul culturii

În toată agitaţia capitalei, fiecare dintre noi trebuie să aibă opţiunea de a:

  • citi mai mult decât textul panourilor publicitare.

                                    de aceea avem un eveniment dedicat Cărţii

  • asculta mai mult decât zgomotul claxoanelor de pe bulevarde. de aceea avem o rampă de Jazz şi Poezie
  • expune copiii şi tinerii la altceva decât la „cultura din cartier”.

                                    de aceea avem un platou pentru ateliere de Creaţie şi Dezbateri

Proiectul include:

  • Strada de Carte cele mai mari edituri şi librării; recitaluri de muzică; dezbateri

(AREALUL STATUII ECVESTRE A Regelui Carol I)

  • Strada Copiilor ateliere de pictură, desen, modelaj, expoziţii pentru copii

(AREALUL STATUII ECVESTRE A Regelui Carol I)

  • Rampa de Jazz și Poeziespectacol de literatură și muzică
  • Foaierul de Lecturărecitaluri de poezie și lansări de carte
  • Aula biblioteciiteatru, concerte, proiecţii de film şi de documentare
  • În bibliotecătururi ghidate, expoziţie de carte