Splendidul, fermecătorul, încântătorul Sir Bryn Terfel: „Vreau să cânt”

Autor: Festivalul Enescu

Interviu realizat de Cristina Enescu

 

E pur și simplu imposibil să ai o idee despre cei mai mari cântăreți de operă din ziua de azi și să nu îi fi auzit vocea sau numele menționat printre cei mai aclamați (bas-)baritoni din lume. ”Unul dintre cei mai importanți și carismatici cântăreți care performează astăzi” (Opera Magazine), în esență.

Sir Bryn Terfel a interpretat numeroase roluri de operă uriașe: legendare personaje mozartiene (Don Giovanni, Leporello, Figaro, Masetto), Țarul din opera Boris Godunov (Mussorgsky), Falstaff, Scarpia, Olandezul Zburător, Wotan în Die Walküre (Wagner), Sweeney Todd sunt doar câteva dintre perlele coroanei sale interpretative. A căștigat premii Grammy și Classical Brit Awards. Rolul Hans Sachs din Die Meistersinger von Nürnberg a lui Wagner, pusă în scenă la Royal Opera House primăvara aceasta, a fost numită unul dintre spectacolele obligatoriu de văzut în 2017.

A primit distincția COBE, Medalia Reginei pentru Muzică și, în 2016, a fost făcut cavaler de către aceeași Regină a Marii Britanii. Finala din 1989 a Cardiff Singer of the Worlds Competition a fost o bătălie epică între doi viitori celebrissimi cântăreți: Dmitri Hvorostrovsky și Bryn Terfel. Primul a luat marele premiu, devenind apoi unul dintre cei mai mari baritoni verdieni, iar galezul a primit Premiul pentru Lieduri și s-a transformat ulterior într-un senzațional bas-bariton wagnerian (și un numai). Cu vocea sa puternică și consistentă, rolurile vii și fin cizelate, performanțele vocale și actoricești copleșitoare, este un artist care lasă invariabil o impresie puternică asupra publicului. Bryn Terfel este o forță a naturii și un interpret de mare rafinament emoțional, dar totodată și mereu un sincer admirator al multor altor artiști, fie ei mentori sau colegi. Cu adevărat, în ciuda unei cariere îndelungate, entuziasmul și plăcerea cu care cântă și interpretează sunt intacte, spumoase, molipsitoare.

Într-o superbă seară de 5 septembrie, la început de Festival George Enescu 2017 și alături de celebrul pianist Malcolm Marceau, Bryn Terfel a sedus publicul cu un arsenal impecabil format din calități vocale excelente, povestioare legate de cântece galeze sau propria sa viață (ca băiat de fermier, învățăcel și apoi artist în ascensiune, mai nou chiar și în calitate de tată-interpret de cântece de leagăn pentru bebelușul său de 4 luni), precum și impromptu-uri spumoase cu pianistul, asistentul acestuia, publicul din fața scenei și chiar cei câțiva membri ai publicului așezați în spatele scenei, căci Bryn Terfel a interpretat un cântec cu fața către aceștia și spatele către publicul din sală. Savurând fiecare moment, molipsitor în buna sa dispoziție, o personalitate jovială și generoasă pe scenă și dincolo de ea, un vrăjitor al muzicii, dar și al relaționării cu publicul.

”Bună, sunt Lang Lang, m-am născut în Țara Galilor”, glumește el în culise, întâmpinând numeroșii fani și jurnaliști, glumind pe seama faptului că prezența sa aici s-a datorat anulării prezenței nu mai puțin celebrului pianist Lang Lang din motive de sănătate.

Sir Bryn Terfel, înainte de a deveni o uriașă personalitate a operei mondiale, v-ați început cariera cu cântece din muzica Țării Galilor. Cum v-ați simțit la concertul din seara aceasta, revenind la aceste rădăcini muzicale native?

Am simțit că publicul românesc a reacționat la auzul muzicii galeze, a avut o afinitate cu această țară mică, ce își are propria sa limbă. Într-adevăr, am început cântând muzică tradițională galeză, cu harpa, cântece ale unor compozitori clasici, apoi mi s-a ”spart” vocea, devenind bas-baritonul care sunt astăzi. Un mă interesa să devin nimic altceva în afară de cântăreț. Cariera mea s-a hrănit mereu din cultura galeză, prin competiții, acele eisteddfod (festivaluri de literatură, muzică și arte performative din Țara Galilor) care se organizează în fiecare week-end într-un sat sau altul. Acolo concurezi, cânți, scrii, cânți într-un cor sau la un instrument. Am avut succes în acel circuit, motiv pentru care ulterior am decis să merg la Guildhall School of Music and Drama. Am studiat acolo cinci ani, iar apoi totul în cariera mea s-a așezat cumva în locul potrivit prin multă muncă și dedicare.

4 cântăreți galezi se numără printre cei mai bine de succes muzicieni din toată lumea. Ce are mediul muzical din Țara Galilor de produce atâtea talente?

Cred că este vorba de modul în care se face pregătirea în școli, tinerii cântăreți primesc lecții și instrumente pe gratis. Așa câștigi experiență și vezi cât ești de interesat de muzică, în orice stil, folk, clasică, rock, pop… De aceea vedeți mulți actori din Țara Galilor, gândiți-vă la Richard Burton, Anthony Hopkins, cântăreți precum Gwyneth Jones (soprană), Stuart Burrows (tenor)… Lista e nesfârșită. Cred că, pentru un popor foarte mic, sistemul muzical  de bază este foarte puternic. De aceea e foarte important ca National Assembly (forul legislativ) să continue această tradiție – și poate chiar să facă ceva precum ceea ce aveți aici, în România, trei săptămâni de concerte într-un singur oraș, cu cei mai buni muzicieni din lume! Nu România merge în lume, ci lumea vine în România! Despre asta e vorba. Să vezi oameni precum Vadim Repin (celebru violonist de origine rusă, caracterizat de Yehudin Menuhin drept ”pur și simplu cel mai perfect violonist e care am avut șansa să îl ascult”) cu Stradivarius-ul lui în concert, sau Lang Lang, care trebuia să fie aici… E incredibil. Jos pălăria pentru acest minunat oraș!

Printre altele, sunteți apreciat și pentru modul în care împletiți personaje foarte puternice, uneori chiar negative, cu un umor specific al dumneavoastră. Care e rețeta unor interpretări atât de șarmante și totodată proaspete?

Așa e, fac astfel de combinații în unele roluri, cum ar fi în Falstaff. Rolul acesta e ca un vehicul, e un Porsche al rolurilor de operă, îți place la nebunie să îl joci, să îi găsești ”viteze” noi… Se pot găsi atâtea culori în muzica aceea a lui Verdi! Din punct de vedere al tehnicii, am muncit foarte mult – nu e o întâmplare când vii la un concert să poți cânta multe stiluri diferite de muzică. Asta e ceea ce îmi menține interesul viu. Trebuie să îți dai timp să explorezi. Pot să cânt cu Tom Jones, pot să cânt cu Sting. Sunt genul de om căruia îi place să i se spună ce să facă din partea celorlalți. Îmi place să mi se dea informații despre ceea ce fac, de aceea am și lucrat cu oameni precum Georg Solti, Claudio Abbado, Riccardo Muti, James Levine, cei mai mari dirijori ai lumii. Îmi place să o iau de la început, sunt gata să muncesc, poate asta se datorează originii mele, poate locului de unde vin, dar vreau să muncesc! Și îmi place când oamenii îmi vorbesc despre ceea ce fac, e un lucru pozitiv, nu în detrimentul tău. E un lucru care te ajută să crești în continuare. Succesul, cred eu, este ca un restaurant bun, dacă primești mâncare bună acolo, servicii bune, un vin bun, șansele sunt mari să te întorci acolo.  Iar dacă ești cântăreț de operă, te duci la operă și știi bine ce ai de făcut, te porți foarte frumos cu colegii, ești amabil cu oamenii care lucrează în operă – nu neapărat pentru că ești un cântăreț foarte bun sau pentru că publicul a reacționat bine, ci pentru că ești o persoană bună, probabil vei fi invitat din nou să cânți acolo. Ajută, bineînțeles, să ai o voce bună, dar mai important este să fii un bun coleg.

Una dintre cele mai de neuitat amintiri din cariera dumneavoastră, care v-a umplut de bucuria de a face această meserie?

Probabil unul dintre vârfurile carierei mele de operă. Bine, Inelul Nibelungilor de Wagner este ceva foarte special și unic, să cânt rolul Hans Sachs pentru prima dată este un Everest pe care vrei să îl urci. Dar când am cântat Falstaff pentru prima dată, în Australia, atât de departe de tot, o producție superbă cu o distribuție magistrală, într-o operă superbă cu o arhitectură iconică. Nu contează dacă acel teatru de operă este foarte bun, dacă acustica e foarte bună, ci sentimentul de familie din acea operă a contat enorm. Să fac zece spectacole cu Falstaff acolo este una din cele mai bune amintiri pentru mine. Mereu când văd imagini cu opera din Sydney am un sentiment de bucurie, pentru că acolo am cântat Falstaff pentru prima dată.

Ce muzică ascultați în ultima vreme, când vă relaxați?

Mărturisesc că sunt un tip care ascultă Compay Segundo, îmi place să ascult trupe cubaneze, cu oameni în vârstă care cântă dezacordat la chitară, acesta e genul de antologie muzicală pe care o ascult când sunt în vacanță. Dar astăzi nu te poți ascunde nici de cineva ca Ed Sheeran, e peste tot, e un uriaș monument al muzicii, a avut 12 concerte sold out în săli cu 25.000 de locuri. E incredibil. Mi-ar plăcea tare mult să ne cunoaștem, și poate să cântăm împreună – iar eu să cânt tare în urechea lui!