Sfaturi oferite de Enescu tinerilor artişti

Autor: Enescu Festival

George Enescu a fost un geniu al muzicii şi în acelaşi timp întruparea nobleței sufleteşti.

Marele compozitor era de părere că tinerii artişti trebuie descoperiți şi ajutați să nu se piardă. Enescu şi-ar fi dorit să creeze o şcoală românească autentică care să ne reprezinte în lume. „Cu chiu, cu vai”, după cum mărturisea, Enescu reuşeşte să adune cu ajutorul concertelor sale un fond de premii pentru tinerii compozitori. Începând de la 1 septembrie 1913 până în 1946 va fi oferit Premiul Național de Compoziție.

Text de Mădălina Mărgăritescu

Prin intermediul acestui premiu George Enescu venea în sprijinul tinerilor artişti din România care nu aveau mijloace să-şi prezinte operele. Lucrările înscrise erau analizate de o comisie formată din Theodor Fuchs, Dimitrie A. Dinicu, Alfonso Casteldi, Dumitru Georgescu Kiriac, Mihail Mărgăritescu, Constantin Dimitrescu, Ernest Narice şi George Enescu.

Câteva „sugestii” oferite „tinerilor colegi”, nu-i plăcea să spună „lecții” sau „elevi” şi nici sonoritatea cuvântului „profesor” nu o agrea, au fost menționate în variate interviuri şi în „Amintirile lui George Enescu” de Bernard Gavoty.

Nenumărați tineri s-au bucurat de îndrumarea lui Enescu, dar este cunoscută relația specială maestru – discipol ce s-a înfiripat cu violonistul Yehudy Menuhin.

De altfel, Enescu afirma că „a avut fericirea” să încurajeze un copil minune care a devenit un violonist minunat.

Într-un interviu acordat publicației „Femeia şi căminul”, numărul din 6 mai 1945, întrebat fiind ce sfaturi ar oferi tinerilor interpreți, George Enescu a răspu

„În primul rând, tânărul care vrea să se dedice artei să-şi pună problema dacă are în el suficientă dragoste de frumos ca să-şi sacrifice plăcerile, sănătatea şi bucuriile simple ale vieții. El va trebui să-şi caute singur mijloacele cele mai potrivite de perfecțiune, conform cu natura sa. Unii găsesc viziunea artei mai uşor, alții mai greu. Fiecare tânăr artist trebuie să învețe cum se învață.

Mi-amintesc că eu însumi m-am abătut prosteşte câțiva ani crezând că munca e salvatoare. Voiam să răzbesc. Voiam să fiu independent. Lucram câte 5-7 ore pe zi. Ajunsesem la rezultate negative. Într-o zi, descurajat, mi-am spus că vioara nu e pentru mine şi nici eu pentru ea. Timp de două săptămâni n-am mai cântat. Aveam numai 16 ani şi eram angajat pentru un concert dirijat de Wachmann. Am repetat fără să fi studiat. Atunci mi-am dat seama că mă surmenasem şi pierdusem autocontrolul.

Sfatul pe care-l dau e cuprins în următoarele puncte:

– Cunoaşte-ți posibilitățile proprii.

– Munceşte rațional.

– Dezvoltă în tine autocontrolul.”

(Interviul „Un geniu autentic al artei româneşti” de V. Cristian în „Femeia şi căminul”, Bucureşti, nr. 22, 6 mai 1945, p.133)

Şase ani mai târziu, în 1951, George Enescu consemna în discuțiile cu Bernard Gavoty:

„Unui tânăr compozitor care ar veni să-mi ceară sfatul, i-aş spune următoarele:

Fii tu însuți. Nu trăi cu teama că eşti mai bun sau mai puțin bun decât vecinul tău. Dacă ai ceva de spus, fă-o în felul tău şi va fi bine. Dacă nu ai nimic de spus, taci, şi nici aşa nu va fi rău.

Nu fi obsedat de noțiunea de progres artistic. În materie de artă nu progresezi decât cu condiția să înaintezi foarte încet.

Nu căuta un limbaj nou: caută un limbaj al tău, adică mijlocul de a exprima exact ce este în tine. Originalitatea se naşte în cel ce nu o caută.

Scrie muzică – nu scrie despre muzică. Nu fi în acelaşi timp creator şi teoretician. În afară de Wagner, nimeni nu a reuşit să deține simultan cele două meşteşuguri”.

 

Bibliografie:

Cosmovici, Alexandru, George Enescu în lumea muzicii şi în familie, Bucureşti, Editura Muzicală, 1990

Gavoty, Bernard, Amintirile lui George Enescu / Les Souvenirs de Georges Enesco,Ediția a II-a, trad. Elena Bulai, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2017, p. 321

Manolache, Laura (coord.), George Enescu, Interviuri din presa românească, vol. I-II, Bucureşti, Editura Muzicală, 1991