Răzvan Iorgu, Managing Director CBRE: “Bucureștiul merită să se bucure din plin de muzica și poveștile frumoase ale Festivalului“

Autor: Festivalul Enescu

Răzvan Iorgu este Managing Director al companiei CBRE Romania, lider pe piața de consultanță imobiliară din România. CBRE România se implică în susținerea Festivalului Internațional George Enescu, ca Partener Silver al acestei ediții a Festivalului.

***

CBRE s-a implicat în susținerea Festivalului Enescu, încă din 2016. Ce aduce Festivalul publicului larg, să merite o astfel de implicare?

Răzvan Iorgu: Mă uit la fiecare ediție la ce se întâmplă în București, în timpul Festivalului Enescu, și ce văd mă impresionează. Festivalul efectiv transformă orașul într-o poveste. Dacă am putea să începem cu orașul – nu m-aș duce neapărat la nivelul întregii țări, pentru că ar fi prea ambițios deocamdată  – și am umple Bucureștiul cu astfel de povești, timp de mai mult de o lună, atunci am trăi într-o altfel de lume.

Adică ce se întâmplă în septembrie, o dată la doi ani, să devină mai aproape de realitatea de zi cu zi, în care să trăim?

R.I.: Da, Festivalul Enescu este dovada vie că oamenii iubesc cultura, că le plac poveștile si ca se hrănesc din ele. Câtă vreme este o poveste la care oamenii vibrează,  atunci lumea se schimbă, pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, stradă cu stradă. În studenție eram mult mai radical, revoluționar, dornic să schimb totul de mâine. Azi cred că lucrurile se construiesc pas cu pas și fiecare dintre noi suntem responsabili de bucata noastră de drum.

Cumva de aici s-a născut ideea de a fi alături de festival, din dorința de a da ceva înapoi orașului. Când am decis să sponsorizăm festivalul, nu a fost o dezbatere despre cum facem din asta o investiție; pur și simplu am simțit că e ceva ce ar trebui să facem. Noi, ca afacere privată, companiile care au succes în piața din România, să venim înapoi către orașul în care ne-am construit afacerile.

Pentru mine, Festivalul Enescu este un exemplu palpabil că lucrurile se pot face și, mai ales, că se face cultură în București. Este un exercițiu în care înveți cum să faci și cum să multiplici așa ceva. Apoi vine întrebarea pe care mi-o pun ca om de business: „Cum dezvolți acest lucru?” Este similar cu ce se întâmplă cu o afacere: ai un proiect de succes pe care îl dezvolți și către alte compartimente, după care începi sa contaminezi întregul angrenaj.

Din această perspectivă, Festivalul este  despre București, despre proiectele care pot să apară și în care companii ca noi ar fi bine să se implice pentru că atunci când se dezvoltă nu doar economic, ci și social și cultural, orașul devine și mai atractiv. Devine un oraș în care lumea își dorește să trăiască sau să lucreze și nu vorbesc doar despre oameni din alte orașe, ci din alte părți ale lumii. În felul acesta orașul crește și noi odată cu el.

Putem spune că Festivalul devine un magnet pentru oraș, pentru alți oameni care pot să vină aici și să construiască?

R.I.: Cred că este deja și asta ne-a atras și pe noi. Și pentru noi este un magnet și îmi imaginez că nu suntem singurii în situația asta. Trecând peste latura culturală, cred că acesta este rolul Festivalului. Sa strângă laolaltă oameni, comunități, energii, care vibrează împreună la muzică, la frumos.

Să revenim la ceva ce ați spus, foarte interesant, la începutul conversației noastre: povestea pe care o spune Festivalul despre București în septembrie. Cum sună această poveste pentru dvs., ce scoate la lumină Festivalul pentru dvs. despre București?

R.I.: Cred că primul lucru care m-a atras la Festival a fost că se numește George Enescu. Apoi am citit și am aflat mai multe – despre lucrările lui și despre el, ca român. Când citești despre el ai spune că e tipul de român pe care noi și, mai ales cei mai tineri, ar trebui să-l cunoască, mai ales, să-l cunoască devreme și să învețe din exemplul lui. Mi-am spus atunci – și o cred și acum – că este un lucru extraordinar pentru București.

Care este povestea pe care o auziți, așadar, despre București în Festivalul Enescu?

R.I.: Nu aud o poveste despre București, ci aud o poveste despre lumea întreagă. Sunt orchestre din atât de multe țări și, dacă ai o legătură, o interacțiune cu Festivalul, atunci vrei să afli lucruri despre compozitori, piese, soliști sau orchestre. De asta nu cred că este despre București, ci este pentru București. Îmi place când văd fluviul acela de oameni care ies seara încântați de la concerte. Îmi plac chiar și lucrurile simple: oamenii pe care îi vezi că se îmbracă frumos și se pregătesc pentru întâlnirea aceasta, că pentru o sărbătoare.

Spuneați că lumea se schimbă pas cu pas și că inclusiv poveștile care au loc cu ocazia Festivalului ajută la aceste schimbări. E un mesaj foarte optimist în sine, mai ales pentru cei care sunt puțin obosiți de ceea ce înseamnă să trăiești în România. Cum ați vedea sau cum credeți că putem ajunge fiecare dintre noi să schimbăm câte ceva la noi, la oraș, la ce se întâmplă? Ce înseamnă această schimbare pas cu pas? De unde ar porni?

R.I.: Cred că în primul rând trebuie să înțelegem că se produce doar dacă fiecare dintre noi îndrăznește să facă primul pas. L-am auzit pe Horia Român Patapievici spunând că întâlnirea cu Dumnezeu e ca într-o oglindă. Nu se întâmplă dacă nu faci primul pas. Cred că este valabil pentru orice lucru pe care îl intenționezi sau pe care ți-l dorești. Nu se întâmplă dacă nu faci primul pas.

Să mai vorbim un pic de București. Conduceți o companie care este lider de piață pe zonă de real estate, deci este de presupus că aveți un anumit simț al orașului. Care ar fi pentru dvs. sau cum ar fi pentru dvs. orașul ideal și, mai concret, Bucureștiul ideal?

R.I.: Sunt un om care a călătorit și căruia îi place foarte mult Londra, așa cosmopolită cum e, Parisul încărcat de atâta istorie, dar Bucureștiul ideal este cel în care trăiesc alături de familia mea în primul rând, în care se vorbește limbă romană, în care lumea merge la târguri de carte, merge la concerte, creează lucrări de artă și dezvoltă afaceri noi. Nu cred că e nevoie de mult că să te simți bine în orașul tău. Sigur că poți să discuți despre infrastructură, transport în comun, servicii medicale ș.a.m.d., dar lucrurile nu cred că „se rezolvă”, ci cred că le abordezi tu, ca cetățean, pentru a genera rezolvarea lor.

Apropos de orașul ideal, într-un interviu dat anul trecut, cu ocazia Concursului Enescu, ați vorbit despre locul pe care frumosul și armonia le au în viață noastră și cum oamenii, atunci când descoperă armonia, se întorc mai apoi la ea și o caută în viață lor. Putem vorbi despre această căutare a frumosului la nivelul orașului și despre cum ar putea ea să prindă o formă?

R.I.: Am avut șansa să cunosc, în primii ani de real estate, câteva familii vechi ale Bucureștiului. Și unii dintre ei mi-au spus o poveste extraordinară despre tinerețile lor.

Pentru că nu se puteau căsători în București, din cauza originii nesănătoase – vorbim de anii `50 – au decis că se vor cununa la schitul Peștera. Și pentru asta, au urcat pană la cota 2000, el în smoching, cu o damigeană de vin în spate, ea în rochie de mireasă. Și de la Cotă 2000 au luat-o cu toții, pe schiuri lungi și subțiri de lemn, cum erau atunci, până jos, la Peștera.

Ce vreau să zic este că pentru astfel de oameni nu există piedici, acești oameni știu să lupte. Cincizeci de ani mai târziu, când i-am cunoscut, erau la fel de frumoși. Și mi-am dus copiii să-i cunoască, să învețe de la ei ce înseamnă curajul.

Pentru că de multe ori, frumosul înseamnă curaj. Mi-e dor de astfel de oameni, ce frumos ar fi Bucureștiul cu ei pe străzi

Spuneți în mesajul cu care comunicați asocierea CBRE cu Festivalul Enescu faptul că „muzica reconstruiește orașul”. Haideți să discutăm un pic despre cum se construiește și se reconstruiește un oraș din perspectiva și experiența dvs. de om de real estate, dar și că cetățean. Avem pe de o parte clădiri, pe de altă parte oameni. Cât de mult ne influențează clădirile modul de viată și felul în care ne acceptăm sau ne respingem?

R.I.: O să revin puțin la direcția asta. Cred că lucrurile s-au schimbat în sensul că dacă în Grecia Antică omul era în slujba cetății, acum orașul este sau ar trebui să fie în slujba oamenilor. Și asta vezi cel mai bine în clădirile noi de birouri în care există mai mult decât o preocupare, există o competiție pentru atragerea oamenilor în anumite medii de lucru. În momentul în care astăzi proiectezi o clădire și, mai târziu, în clădire proiectezi un spațiu de lucru, principala țintă nu mai este doar eficiența sau productivitatea spațiului în sine, cât este starea de bine a angajaților, a celor care lucrează acolo. Există acest concept de well-being, trebuie să folosesc acest termen, în jurul căruia se învârte o întreagă industrie de real estate, se construiesc mini-orașe. Și e nevoie de viziune și de curaj pentru asta. Uitați-vă la zonă Timpuri Noi. Până să apară acolo acel nou proiect de clădiri de birouri, toate companiile își căutau sedii de birouri în zona de Nord a orașului. După ce proiectul a prins viată, toată lumea se întreabă cum de nu ne-am gândit noi la asta? E un proiect dezvoltat în mijlocul orașului, lângă metrou, pe malul Dâmboviței.

E important să simți cum crește pulsul orașului, în ansamblul său, nu doar în anumite arii, care au început să se dezvolte în urmă cu câțiva ani. Sunt noi zone de afaceri și rezidențiale care apăr peste tot, iar aceasta înseamnă că Bucureștiul are viată în el și oferă oportunități locuitorilor săi.

Vorbeați în interviul de anul trecut despre bun simț, echipă și respectul fată de celălalt, ca valori esențiale pentru dvs. Haideți să ne uităm la lucrurile acestea din perspectiva relației cu comunitatea, cu cetățeanul, cu comunitatea urbană în care trăiește. Cum se văd ele, în ce măsură mai avem nevoie de astfel de valori în ziua de astăzi, sau e fiecare în jungla urbană și supraviețuiește cum poate. 

R.I.: Cred că e alegerea fiecăruia dintre noi. Dacă alegem să supraviețuim fiecare cum putem în junglă urbană, ne vom simți înfiorător de singuri. O să ne simțim singuri în sufletul orașului. Singurul drum înainte este acela de a formă o comunitate, de a face lucrurile împreună. Iar pentru ca o comunitate să meargă în aceeași direcție, trebuie să își găsească valorile comune și să se adune în jurul lor.