Programul Festivalului Enescu 2017. Abonamentele se pun în vânzare pe 5 decembrie 2016

Autor: Enescu Festival

Ediția 2017 a Festivalului Internațional George Enescu (2-24 septembrie) aduce la București și în alte șapte orașe din țară peste 3.000 dintre cei mai apreciați artiști străini și români în peste 80 de evenimente. Ediția 2017 va avea ca temă „lumina”, cea care, prin modul în care cade sau este proiectată permite publicului să descopere perspective noi și să găsească sensuri noi, chiar în experiențe ce i se par cunoscute. 

Programul complet al ediției 2017 este disponibil la acest link. Abonamentele se pun în vânzare pe 5 decembrie 2016Biletele individuale vor fi puse în vânzare pe data de 16 Februarie 2017, la ora 10.00.

Detaliile complete despre artiștii invitați, concerte și categoriile de abonamente sunt disponibile mai jos.

***

Programul Festivalului Internațional George Enescu 2017 a fost anunțat în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc marți, 22 noiembrie la Ateneul Român și la care au participat: Erwin Simsensohn, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, Mihai Constantinescu, director executiv, compozitorul Dan Dediu și Oana Marinescu, director de comunicare al Festivalului. Dirijorul Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului Enescu 2017 a avut o intervenție specială, prin intermediul Skype.

Festivalul Enescu este în top trei cele mai importante evenimente de gen în plan mondial, după BBC Proms și Festivalul din Lucerna și este o onoare să susținem acest proiect care face parte dintr-o serie de proiecte strategice pentru Ministerul Culturii. Remarcăm o nouă lumină și un nou spririt al Festivalului în anul 2017 și îi mulțumim domnului Vladimir Jurowski că a acceptat directoratul artistic al Festivalului Enescu. Tandemul Zubin Mehta, Președinte Onorific și Vladimir Jurowski, Director Artistic va aduce un câștig enorm Festivalului”, a transmis Ministerul Culturii, prin secretarul de stat Erwin Simsensohn.

Ediția 2017 a Festivalului va avea un concept nou, cel de lumină.  Prin modul în care cade sau este proiectată, lumina permite publicului să descopere perspective noi și să găsească sensuri noi, chiar în experiențe ce i se par cunoscute. Așa va fi muzica la Festivalul Enescu în 2017: o vom redescoperi împreună, cu ajutorul tehnologiei, al proiecțiilor multimedia, al matematicii, al muzicii contemporane, al marilor artiști care vin să interpreteze la București“, a declarat Oana Marinescu, director de comunicare al Festivalului Enescu.

Mihai Constantinescu, director executiv al Festivalului Enescu a punctat câteva dintre noutățile programului ediției 2017, ediție care aduce cele mai numeroase interpretări din istoria Festivalului: “Vom avea Oedipe în deschidere, cu o distribuție nouă. Este foarte bine că această partitură enesciană începe să fie din ce în ce mai căutată și mai interpretată și, cu atât mai mult este bine să existe mai multe distribuții. Apoi, am fost părtaș la momentul când maestrul Antonio Pappano a decis că va interpreta Simfonia Nr.3 de Enescu alături de Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia, după ce a asculat simfonia enesciană sub bagheta lui Vladimir Jurowski, la Londra. A spus: <O vom face și noi în Festival în 2017”, a povestit Mihai Constantinescu.

Nicăieri în lume nu a mai fost organizat un Forum Internațional al Compozitorilor Contemporani așa că acesta este un punct absolut original al Festivalului Enescu 2017, un eveniment cu un impact foarte mare pentru comunitatea muzicală”, a declarat compozitorul Dan Dediu.

Într-o intervenție specială prin intermediul Skype, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului Enescu, a vorbit despre însemnătatea muzicii compozitorului român George Enescu în lume și despre noutățile din direcția artistică a ediției 2017. Enescu este una dintre figurile pivot ale muzicii europene. A fost foarte curajos pentru vremea lui în a folosi anumite tehnici. A început într-un mediu cu influențe romantice, însă dacă ne uităm la ce a compus spre finalul vieții, vom vedea că este atât de aproape de muzica contemporană și că inclusiv astăzi este necesară o ureche de profesionist pentru a evalua toate complexitățile muzicii sale. În această linie, prin deschiderea către muzica contemporană și prezența ei în cadrul Festivalul Enescu 2017, mi-am dorit să realizăm o punte între perioade muzicale diferite. Consider că este de datoria noastră să aducem în fața publicului, alături de compoziții enesciene și de mari artiști ai scenei muzicale de astăzi și muzica contemporană. Promovarea muzicii contemporane crează o legătură extraordinară între generațiile de creatori”, a declarat Vladimir Jurowski.

Cu un nou directorat de primă marcă la nivel internațional – Zubin Mehta, Președinte Onorific și Vladimir Jurowski, Director Artistic, în 2017, Festivalul va pune într-o nouă lumină muzica și creația lui George Enescu, precum și muzica clasică. Ca parte a acestui demers, Festivalul va pune tehnologia în serviciul muzicii clasice și al creativității, prezentând lucrări cunoscute, într-o nouă abordare;  va aduce în prim-plan muzica contemporană, invitând pentru prima dată la București pe unii dintre cei mai cunoscuți compozitori ai momentului; va oferi publicului posibilitatea să se bucure de un număr record de lucrări de George Enescu (37) – două dintre acestea fiind în premieră istorică în Festival -, și va acorda matematica la sunetul muzicii,  în interiorul Bucureștiului creativ.

Proiecțiile multimedia vor deschide dimensiuni noi în cadrul a trei concerte cu lucrări de o greutate simbolică: Concertul de deschidere al ediției 2017 a Festivalului, cu opera Oedipe de George Enescu în versiune concertantă, în interpretarea London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski și director multimedia fiind regizoarea Carmen Lidia Vidu, Mathis der Maler, director multimedia Carmen Lidia Vidu  şi Damnațiunea lui Faust, avându-l ca director multimedia pe regizorul Petrikă Ionescu.

vladimir-jurowski

Dirijorul Vladimir Jurowski

COMPOZITORI CONTEMPORANI ȘI MATEMATICĂ

Ediția 2017 aduce ca noutate absolută și seria de concerte Muzica Secolului 21, în cadrul căreia va avea loc Forumul Internațional al Compozitorilor unde unii dintre cei mai importanți compozitori contemporani ai lumii vor participa la discuții cu publicul larg. De asemenea, un alt moment important, în premieră absolută în România, este Imaginary o expoziție interactivă despre matematică și muzică, parte a proiectului București Creativ, din cadrul Festivalului Enescu 2017. În cadrul Imaginary publicul va avea ocazia de a interacționa cu diferite opere de artă, cu sculpturi 3D, cu instalații special create de artiști și matematicieni, care vor ilustra felul în care matematica poate crea unele dintre cele mai frumoase forme de artă.  În același timp, expoziția internațională Imaginary ilustrează maniera unică prin care matematica și muzica se pot completa reciproc, aducând laolaltă, cu același scop creativ, matematicieni și muzicieni. Organizată de Freie Universität Berlin și de Organizația Non-Profit Imaginary,  în colaborare cu Università di Genova, IMAR şi Universitatea din Bucureşti, expoziția a ajuns până acum în 50 de țări și a avut peste 2.5 milioane de vizitatori.

STARURI ALE MUZICII CLASICE VIN LA BUCUREȘTI

Starurile ale muzicii clasice internaționale vor veni în premieră la București în 2017. Li se alătură orchestre de top precum Orchestra Scala di Milano, Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia, Royal Concertgebouw Amsterdam, Münchner Philharmoniker, London Philharmonic Orchestra.

lang lang

Pianistul Lang Lang

Dirijori de primă mână ca Zubin Mehta, Antonio Pappano, Daniele Gatti, Valery Gergiev, Charles Dutoit,  Riccardo Chailly, Michail Pletnev și Vladimir Jurowski vor fi de asemenea prezenți. Ca parte a programului său din ediția 2017 a Festivalului, reputatul  Antonio Pappano va dirija Simfonia Nr.3 în Do Major Op.21 cu Cor de George Enescu oferind astfel publicului o altă premieră: Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia interpretând Enescu. De asemenea, Orchestra Națională a Franței dirijată de Christoph Eschenbach și avându-l ca solist pe Truls Mørk va interpreta Simfonia Concertantă pentru Violoncel de George Enescu, lucrare cu care celebra orchestră a ales să deschidă și stagiunea 2017 de la Paris. Filarmonica din Cehia, sub bagheta lui Jiří Bělohlávek va fi, de asemenea, prezentă în premieră în ediția 2017, cu un program care include lucrări de Brahms și Martinů.

JonasKaufmann_header_1280x470

Tenorul Jonas Kaufmann

Aflat pe lista revistei Time a celor mai influenți 100 de oameni din lume, în anul 2009, și distins cu un premiu Echo Klassik în 2013, pianistul de origine chineză Lang Lang, un adevărat star al muzicii clasice internaționale, va susține în premieră un recital în cadrul Festivalului Enescu 2017. Prezent pe unele dintre cele mai importante scene de operă ale lumii, tenorul Jonas Kaufmann va face, de asemenea, parte în premieră din programul ediției 2017. Tot în premieră se vor afla în Festival mezzo-soprana Magdalena Kožená, contratenorul Philippe Jaroussky alături de Arpeggiata Ensemble, pianistul Daniil Trifonov, dirijorul Riccardo Chailly, baritonii Thomas Hampson și Dmitri Hvorostovsky, precum și soprana Olga Peretyatko. O altă pianistă aflată în plină ascensiune internațională, tânăra și strălucitoarea Khatia Buniatishvili va încânta publicul Festivalului Enescu 2017. I se alătură, tot în premieră printre artiștii invitați celebra trompetista Tine Thing Helseth.

4932172

Pianista Khatia Buniatishvili

De asemenea, cunoscuta compozitoare și instrumentistă de origine indiană Anoushka Shankar va fi prezentă pentru prima dată în ediția 2017 a Festivalului.

Les Musiciens du Louvre, sub bagheta lui Marc Minkowski vor aduce pe scena Ateneului Cosi fan tutte, de Mozart, iar opera Mathis der Maler de Hindemith va fi interpretată în premieră în Festival în variantă concertantă de Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio sub bagheta dirijorului Lawrence Foster. Tot ca noutate, celebra operă de Berlioz, Damnațiunea lui Faust va fi interpretată de Corul și Orchestra Filarmonicii George Enescu sub bagheta dirijorului John Nelson.

Ensemble en Chordais, Emsemble Constantinopole și Corul Anton Pann vor aduce pentru prima dată publicului din Festival The Musical Voyages of Marco Polo, o selecție rară de lucrări vechi, culese din folcorul a diferite țări de compozitorul și muzicianul de origine greacă Kyriakos Kalaitzidis. Concertul va fi însoțit de proiecții multimedia inedite.

Unul dintre cei mai promițători tineri artiști români, aclamat pe marile scene internaționale și, la doar 21 de ani, laureat al celebrului Concurs Ceaikovski, violoncelistul român Andrei Ioniță, va concerta pe scena ediției 2017 a Festivalului Enescu sub bagheta celebrului Valery Gergiev, alături de Münchner Philharmoniker.

 

PREZENȚE ROMÂNEȘTI DE TOP ÎNTR-UNA DINTRE CELE MAI DENSE SELECȚII

În premieră absolută, la București se vor afla și remarcabili compozitori contemporani precum Sir James MacMillan, Rodion Shchedrin, Jörg Widmann, Iain Bell Nimrod Borenstein, Sven Helbig, Zygmund Krauze, Rolf Martinsson, Magnus Lindberg, Helmut Lachenmann, Vladimir Cosma și Thomas Larcher.  În cadrul unei noi serii a Festivalului Enescu, Muzica Secolului 21, publicul va putea asculta lucrările acestora în interpretări inedite, iar în cadrul Forumului Internațional al Compozitorilor îi va putea urmări în dezbateri pe teme de actualitate muzicală.

Violonista Anne-Sophie Mutter și legendara pianistă Martha Argerich au confirmat reîntoarcerea în cadrul Festivalului și vor evolua în ediția 2017 alături de orchestre notorii precum Pittsburgh Symphony Orchestra și Royal Philharmonic Orchestra.  Printre ariștii invitați ai ediției 2017 se mai numără și: Maxim Vengerov, Nikolaj Znaider, Leonidas Kavakos, Joshua Bell, Renaud Capuçon, David Garrett, Peter Frank Zimmermann, Misha Maisky, Gautier Capuçon, Nikolai Lugansky, Boris Berezovski.



Prezențelor internaționale excepționale li se alătură prezențe românești de top într-una dintre cele mai dense selecții: Orchestra şi Corul Filarmonicii George Enescu, Orchestra Națională Radio, orchestrele din Cluj, Iași, Timișoara, Bacău şi Brașov, dirijorii Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Tiberiu Soare, Adrian Petrescu, Cristian Oroșanu, Cristian Lupeș şi soliştii Ruxandra Donose, Vlad Budoiu, Cosmin Ifrim, Adrian Sâmpetrean, Roxana Constantinescu, Szabo Balint, Gabriela Iștoc, Teodor Ilincăi.

Laureați ai Concursului Enescu vor urca de asemenea pe scena Festivalului Enescu, alături de importante orchestre internaționale și naționale: Valentin Răduțiu, Mihai Ritivoiu, Viniciu Moroianu, Victoria Vassilenko, Zlatomir Fung, Luiza Borac, Josu de Solaun, Ștefan Tarara, Eun-Sun Hong, Vassilis Varvaressos și Dong Hyun Kim.

În total, în țară vor avea loc 12 concerte în cadrul ediției 2017 a Festivalului, în orașe precum Iași, Brașov, Cluj, Timișoara, Bacău, Ploiești și Sibiu.  

INFORMAȚII DESPRE ABONAMENTE ȘI BILETE

Abonamentele pentru Festivalul Enescu 2017 vor fi puse în vânzare pe data de 5 decembrie 2016, la ora 10.00. Biletele individuale vor fi puse în vânzare pe data de 16 Februarie 2017, la ora 10.00.

Abonamentele și biletele vor fi puse în vânzare prin EVENTIM, atât online, pe site-ul www.eventim.ro, precum și în rețeaua magazinelor EVENTIM din întreaga țară (Germanos, Orange, Vodafone, Diverta, Carrefour, librariile Humanitas și Cărturești, stațiile OMV), la birourile EVENTIM din București și din țară, precum și pe site-urile EVENTIM din străinătate şi în reţelele EVENTIM internaţionale.

Datorită avansului temporal și a dinamicii în organizare pe care o presupune un eveniment de anvergură internațională, este posibil ca pe parcurs să mai apară schimbări organizatorice. Recomandăm publicului ca, pentru detalii în timp real, să verifice periodic site-ul Festivalului Enescu, www.festivalenescu.ro, precum și pagina de facebook a Festivalului și să confrunte constant informațiile din pre-program cu cele prezente în timp real pe site-ul Festivalului.

PREŢUL ABONAMENTELOR

  1. Abonament — TIP A— valabil pentru toate concertele din seria “MARI ORCHESTRE ALE LUMII” de la Sala Mare a Palatului – 23 concerte
  • Categ. I                  2800 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a           2200 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a III-a          1700 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a IV-a         1200 RON (inclusiv TM )
  • Categoria Pensionari, Elevi, Studenți       900 RON (inclusiv TM )

 

  1. Abonament — TIP B — valabil pentru toate concertele din seria “CONCERTE ŞI RECITALURI CAMERALE” (Ateneul Român, Sala Auditorium) – 22 concerte Ateneu + 7 concerte Sala Auditorium
  • Categ. I                   2700 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a           2100 RON (inclusiv TM )

 

  1. Abonament — TIP C — valabil pentru toate concertele din seria BY MIDNIGHT” (Ateneul Român) – 13 concerte
  • I                   1600 RON (inclusiv TM)
  • a II-a            1200 RON (inclusiv TM)
  1. Abonament — TIP D — valabil pentru toate concertele din seria MUZICA SECOLULUI 21 (Sala Mihail Jora – Sala Radio) – 10 concerte
  • I                   300 RON (inclusiv TM)
  • a II-a            200 RON (inclusiv TM)

PREŢUL BILETELOR INDIVIDUALE

Seria MARI ORCHESTRE (Sala Mare a Palatului)

  • Categ. I                   180 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a           140 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a III-a          110 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a IV-a         80 RON (inclusiv TM )

 

Seria RECITALURI ŞI CONCERTE CAMERALE (Ateneul Român, Sala Auditorium)

Pentru concertele de la Ateneu:

  • Categ. I                   180 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a           140 RON (inclusiv TM )

Pentru concertele de la Sala Auditorium:

  • Categ. I                   50 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a           30 RON (inclusiv TM )

 

Seria “BY MIDNIGHT” (Ateneul Român)

  • Categ. I                   180 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a           140 RON (inclusiv TM )

 

 

Seria MUZICA SECOLULUI 21 (Sala Mihail Jora – Sala Radio)

  • Categ. I                     50 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a             30 RON (iclusiv TM )