Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam

Orchestra Regală Concertgebouw este cotată drept una dintre cele mai bune orchestre din lume. Ce o face să fie atât de specială? Criticii i-au lăudat dintotdeauna sunetul unic: secțiunea de corzi a orchestrei este „catifelată”, sunetul instrumentelor de suflat din alamă e „de aur”, al celor din lemn „deosebit de personal”, iar instrumentele de percuție au o reputație internațională. Criticii de specialitate menţionează și “acustica exceptională” a sălii Concertgebouw, proiectată de arhitectul A.L. van Gendt.

Un alt atu al Orchestrei Regale îl reprezintă influența, amprenta dirijorilor. În cei 125 de ani ai existenţei sale, Orchestra Regală Concertgebouw a avut doar şase dirijori! Şi, nu în ultimul rând, ea străluceşte și prin cei 120 de instumentiști, care provin din peste 20 de țări. În ciuda dimensiunii, orchestra funcționează ca una camerală atunci când vine vorba de sensibilitatea cu care membrii săi se ascultă și lucrează împreuna. Un lucru care implică înalte abilități individuale și încredere reciprocă.

Atmosfera pe scenă, faptul că originile orchestrei sunt în Amsterdam și structura organizațională (Consiliul Director al Orchestrei Regale Concertgebouw include și membri ai orchestrei) alcătuiesc împreună premisele unei muzici extraordinare. Muzicienilor le este îngăduit să iasă în evidență, dar își asumă totodată responsabilitatea pentru colectiv. Împartășesc, de asemenea, obiectivul de a atinge cel mai înalt nivel de performanță la fiecare reprezentație, o ambiție care merge dincolo de reproducerea perfectă a sunetelor. Fiecare reprezentație este văzută ca o oportunitate de a oferi publicului ceva nemaiauzit, nemaisimțit, nemaiatins. Atunci, se întamplă ceva magic și concertul devine o experiență de neuitat.

 

Cei șase dirijori

Primul dirijor al Orchestrei Regale Concertgebouw a fost Willem Kes, din anul 1888 până în anul 1895. Au urmat Willem Mengelberg (1895-1945), Eduard van Beinum (1945-1959), Bernard Haitink (1963-1988), Riccardo Chailly (1988-2004) şi Mariss Jansons (numit în septembrie 2004).

Willem Mengelberg a realizat fundamentul pentru mult apreciata tradiție Mahler a orchestrei. Eduard van Beinum a introdus în repertoriu simfoniile lui Bruckner și muzica franceză. Matineele de Crăciun dirijate de Bernard Haitink și televizate în multe țări europene i-au adus Orchestrei Regale o largă recunoaștere. Haitink a fost numit dirijor onorific în 1999. Dirijor emerit din 2004, Riccardo Chailly a impulsionat programarea muzicii contemporane și de operă. Sub conducerea lui Mariss Jansons, orchestra s-a concentrat pe compozitori precum Bruckner, Mahler, Strauss și Brahms, precum și pe compozitori importanți ai secolului XX, ca Șostakovici și Messiaen, cărora le-au fost dedicate proiecte tematice de mare anvergură.

Parteneriate cu compozitori

În timpul celor 50 de ani de dirijat, Willem Mengelberg a invitat compozitori renumiți să colaboreze cu Orchestra Regală Concertgebouw (tradiţie păstrată până azi): George Benjamin, Oliver Knussen, Tan Dun, Thomas Adès, dar şi Richard Strauss, Gustav Mahler, Claude Debussy, Igor Stravinsky, Bruno Maderna, Witold Lutosawski, Otto Ketting, Luciano Berio, Pierre Boulez, Hans Werner Henze John Adams.

Există două elemente esențiale ale repertoriului orchestrei: tradiția și înnoirea. Este vorba, pe de o parte, despre interpretările muzicii lui Mahler și Bruckner, precum şi despre menţinerea unor tradiții speciale – „Pasiunea” și „Matineul de Crăciun”. Seria proiectelor speciale „Alive, Adventurous, Alluring” (AAA), include muzica centrată pe diverse teme. Orchestra colaborează și cu dirijori și specialiști renumiți la nivel mondial. Spre exemplu, Nikolaus Harnoncourt, responsabil de repertoriul din secolul XVIII.

Fapte și cifre

Orchestra Concergebouw a fost fondată în anul 1888. Cu ocazia aniversării a 100 de ani în 1988, orchestra a primit oficial apelativul „Regală”. Susţine annual 80 de concerte la Concertgebouw, în Amsterdam, şi în alte 40 în săli de concert de renumite din toată lumea. Are parte de aproximativ 250.000 de spectatori pe an, la care se adaugă publicul transmisiunilor regulate la radio și televiziune.

A înregistrat peste 1100 LP-uri, CD-uri și DVD-uri, multe dintre ele câștigând distincții internaționale. În 2004, orchestra a lansat propria marcă, RCO Live.


Evenimente pentru Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam: