Oedipe pe înțelesul tuturor și Sonata a III-a pentru pian și vioară, op.25, ”în caracter popular românesc”

Autor: Festivalul Enescu

 Oedipe pe înțelesul tuturor” este un proiect itinerant, al cărui concept aparține baritonului Ștefan Ignat și care este prezentat în limba română, ceea ce facilitează interacțiunea personajului principal cu auditoriul.

Ștefan Ignat mărturisește că i-a “venit această idee de a prezenta Oedipe în limba română observând că interacțiunea personajului principal cu auditoriul din țara noastră este mai bună atunci când se înțelege acțiunea dramatică a lucrării. Prezentarea prin prisma melosului popular face să ne putem apropia mai mult de singura tragedie lirică a marelui nostru compozitor”.

„Muzica unei opere este întocmai ca un giuvaer. Piatra prețioasă o constituie acțiunea, conflictul dramatic. Muzica este accesoriul esențial, iar drama este principalul element. Călauzit de acest principiu am scris Oedipe” – George Enescu.

După o avanpremieră în București, în august, proiectul va fi prezentat în cursul acestei luni în următoarele locații:

  • Gyula Ungaria – Liceul Nicolae Balcescu. 4 septembrie (bariton Stefan Ignat, soprana Florina Hinsu Maris, vioara Corina Murgu, pian Liana Mareș)
  • Reghin – Sala George Enescu 6. septembrie (bariton Stefan Ignat, soprana Renata Vari, vioara Corina Murgu, pian Liana Mareș)
  • Oradea – Filarmonica Oradea – Festivalul Internațional ”George Enescu” 8 septembrie (bariton Stefan Ignat, soprana Renata Vari, vioara Corina Murgu, pian Liana Mareș)

În 1927, acum 90 de ani , la Oradea avea loc prima audiție a “Sonatei a III-a pentru pian și vioară, op. 25, în caracter popular românesc”, cu George Enescu la vioară și Nicolae Caravia la pian.

”Poate că, în afară de Oedip, este lucrarea care a suscitat cele mai multe comentarii în creația enesciană (…). Unică în literatura mondială, această calitate și-o datorează perimetrului cu totul special al modalităților tehnice și afective înăuntrul cărora autorul a înțeles s-o desfășoare. Un perimetru în limitele căruia nu are acces decât intonația populară (…) de natură lăutărească. Ne va izbi autenticitatea ei folclorică, puterea compozitorului de a crea un fel de super-folclor. Ca atare, ea se dovedește mai accesibilă înțelegerii noastre curente.” (P. Bentoiu, Capodopere enesciene, pag. 321-322.)