Interviu cu Manu Delago: „Îmi place când încep să cânt și în sală se lasă o liniște totală”

Autor: Festivalul Enescu

Ce-ați spune de un concert al unui muzician austriac din Tirol, cântând la un instrument inventat în Elveția? Dar de un concert fermecător al celebrei Anoushka Shankar și al ei sitar, împreună cu ”unul dintre muzicienii preferați” ai săi, Manu Delago, dând glas hang-ului ca puțini alții? Delago este născut în Austria, iar instrumentul cu care a însoțit-o pe scenă pe Ahoushka Shankar a fost conceput în Elveția.

Interviu de Cristina Enescu

Manu Delago este un muzician cel puțin interesant în felul său. Percuționist și pianist, compozitor și producător, cu o diplomă de percuție de la Mozarteum-ul din Innsbruck într-un buzunar, iar în celălalt cu o diplomă de tobe de jazz de la Guildhall School of Music & Drama. Printre colaborările sale se numără cele cu London Symphony Orchestra sau Björk. De când a descoperit hang-ul, a creat întâlniri muzicale inedite între acest instrument și pian, vioară sau clarinet. Piesa solo pentru hang, Mono Desire, semnată de el, a fost inclusă în Top 30 al videoclipurilor muzicale de pe Youtube.

La Ateneul Român din București, interpretând alături de Anoushka Shankar compoziții semnate de amândoi, Manu Delago a fost o descoperire foarte interesantă. La fel ca și instrumentul său, nu știi exact la ce să te aștepți de la el: pe scena Festivalului George Enescu 2017 a cântat îmbrăcat în haine ce aminteau de kurta (cămașa masculină) și șalvarii indieni strânși pe gambe; iar după concert, vorbind despre hang, părea că îl consideră un instrument special, dar totuși un instrument printre multe altele. Și totuși, modul în care l-a făcut să răsune în aula Ateneului a semănat cu o meditație, o simbioză profundă și superbă cu sitarul fiicei lui Ravi.

Despre legendarul ei tată, cel care a făcut lumea occidentală să descopere și să se încline în fața străvechii tradiții muzicale a Indiei, venerabilul său prieten și colaborator, dirijorul Zubin Mehta, spunea: ”Ca muzician, în prezența lui Ravi m-am simțit întotdeauna ca o mică fărămitură”. Continuând frumoasa colaborare pe care cei doi titani muzicali indieni au avut-o în timpul vieții lui Ravi, Mehta a susținut numeroase concerte și împreună cu Anoushka, aducând lumii acel captivant amestec de muzică clasică și sitar. La rândul ei, ea a continuat tradiția prin diferite colaborări muzicale dar și ca interpretă solo.

Din toate punctele de vedere (sunet, vibrații, energie, mișcări corporale), experiența pe care au creat-o cei doi muzicieni pe scena Festivalului George Enescu s-a simțit ca aparținând unei aceleași lumi de o frumusețe dincolo de timp și spațiu. Mărturisesc că, asemenea altor români și europeni vrăjiți de sunetul hang-ului, am savurat aroma aparent orientală a acestui instrument fără a ști despre adevărata sa origine, până când am discutat cu Manu Delago. Hang-ul s-a născut oficial în anul 2000. Trinidad steel drums (niște tobe de oțel concave) și ghatam (unul dintre cele mai vechi instrumente de percuție din sudul Indiei, un vas ceramic rotund cu gură îngustă) au oferit inspirația care a dus la crearea sa.

Hang-ul lui Manu Delago este, așadar, un instrument relativ nou, conceput în țara ceasurilor elvețiene, însă ceea ce s-a născut din interacțiunea mâinilor sale cu acest instrument (de la mângâieri cu mâinile sau cu un pămătuf, la ciocăniri și chiar lovituri cu pumnul), alături de sitar a fost realmente una dintre cele mai prețioase experiențe ale bogatului program concertistic al Festivalului George Enescu 2017.

***

După ce i-am mulțumit pentru excepționalul concert, l-am întrebat pe Manu Delago cum a început povestea sa de dragoste cu hangul.

Am fost dintotdeauna atras de percuție, dar am cântat și la marimba (instrument de percuție de sorgite africană, asemănător cu xilofonul – C.E.), la pian… Când am văzut pentru prima dată un hang am simțit că în el se întâlnesc cumva toate celelalte instrumente la care am cântat anterior, într-un mod foarte strâns, are această latură melodică frumoasă, dar și aspecte ritmice, de percuție. Am început să cânt tot mai mult la el și m-a prins. Ca compozitor, hang-ul mi-a oferit și o mare oportunitate, întrucât este un instrument nou. Toate acestea au făcut să mă îndrăgostesc de el, și de atunci nu am încetat să-l folosesc.

Ce este hang-ul, dincolo de faptul evident că este un instrument de percuție?

Cred că atunci când cânți la el, e destul de asemănător cu harpa, are o latură foarte blândă și frumoasă, ceea ce a fost un lucru nou pentru mine. Hang-ul este un instrument foarte versatil, iar eu încerc să creez cât mai multă varietate cu el. De regulă mă plictisesc repede, așa că încerc să duc instrumentul cât mai departe spre limitele sale, într-un fel. Într-adevăr, hang-ul atinge foarte multe emoții, culori și dinamici de-a lungul unui concert.

Cum ți se pare faptul că urechile europene sunt deseori înșelate de sunetul hang-ului, astfel încât mulți cred, ca și mine anterior, că este un străvechi instrument oriental?

Posibil să apară această senzație, însă originea sa nu este orientală, așa cum ți-am spus, ba chiar dimpotrivă, el nu are o tradiție sau o cultură în spate – ceea ce îl face să fie un instrument foarte deschis, ca o pagină albă. Asta pentru mine a fost o oportunitate, dar și o provocare totodată, nu erau profesori sau școli așa că a trebuit practic să învăț singur. Cred că poate noutatea sunetului este cea care atrage oamenii, nu prea știi de unde să-l iei.

Fără rădăcini din Orientul îndepărtat, și totuși hang-ul se îmbină atât de frumos cu sitarul din mâinile Anoushkăi Shankar. Cum a început colaborarea voastră?

Ne-am întâlnit la Londra, unde locuim amândoi. Am făcut un mic jam session, să vedem cum merg cele două instrumente împreună. A fost foarte bine, iar apoi colaborarea noastră a devenit din ce în ce mai strânsă, am început să mergem în turnee și să compunem muzică împreună, inclusiv ultimul ei album, Lands of Gold, pe care l-am scris împreună. Până acum am avut peste 100 de concerte împreună, cu diferite orchestre și trupe sau ca duo.

Mai lucrezi și cu alte instrumente sau te-a acaparat acesta?

În mod cert este unul dintre instrumentele mele principale, dar cânt mult și la tobe. Când compun muzică lucrez cu diferite instrumente, cu chitară, cu sunete electronice. Am compus și muzică de orchestră, deci într-un fel există un întreg univers muzical cu care lucrez și care nu are legătură cu hang-ul. Dar ca interpret îl folosesc foarte mult.

Personal, am simțit muzica ta mai degrabă ca o meditație decât o interpretare. Cum e pentru tine?

Mi se povestesc diferite tipuri de emoții și imagini pe care le au oamenii în timpul concertelor mele, sau mi se spune de exemplu că muzica mea este foarte cinematografică, îi duce pe unii ascultători în diferite călătorii interioare. Ceea ce mi se pare o experiență foarte specială este atunci când cânt pentru grupuri mari de persoane și în sală se face o liniște totală. Aceea e o atmosferă extraordinară.

Ce urmează pe drumul tău muzical cu hang-ul?

Încerc mereu să nu mă repet, deci cu siguranță voi încerca și drumuri noi. Dinamica instrumentului este mereu o provocare, hang-ul prin natura sa este foarte liniștit, motiv pentru care nu cred că voi lucra mult cu el în grupuri instrumentale mari. Deși fac și astfel de combinații, în iulie anul viitor voi cânta cu o orchestră simfonică în Australia. Uneori apar proiecte interesante și le accept.

Cu Anoushka suntem în continuare în turneu cu albumul Lands of Gold, anul acesta vom avea un concert la Philharmonie de Paris, un altul în Australia, iar anul viitor vom merge într-un turneu în Australia și Asia.

Apropo de Asia, ai concertat în țări asiatice?

Da, puțin. În India, de exemplu, pentru ei este un instrument foarte special, sunt fascinați de el, le amintește cumva de tabla cu care ei au o legătură puternică (cântăreților de tabla le place mult hang-ul), dar cumva sună și a altceva, și poate face mai multe lucruri pentru că are o mare melodicitate. Când merg în China sau Japonia, atracția celor de acolo este la fel de mare dar din alte motive. Sau poate pur și simplu este un lucru fascinant pentru mine să văd cum europenii cred că este un instrument oriental sau caraibian, iar asiaticii nu au idee cum să îl încadreze de fapt… Toată lumea își dă cu părerea a ce sună, dar nimeni nu ghicește că e originar din Elveția. În orice caz, reacțiile publicului au fost extraordinare peste tot în lume.

Ai un instrument preferat pentru momentele de relaxare?

Depinde unde sunt, ce am la dispoziție. Iubesc mult și pianul. Dacă ai un pian mare, frumos, într-o cameră frumoasă, e ca și cum ai avea regina tuturor instrumentelor.

Dacă aceasta ar fi regina, hang-ul ce ar fi?

O mică prințesă, poate…

Interviul se termină într-o notă cumva cețoasă. Inefabilul dimprejurul hang-ului lui Manu Delago, alături de magia creată de colaborarea sa cu Anoushka Shankar nu au fost cu nimic diminuate de discuția noastră. Poate așa și trebuie să rămână. Bucuria de a îi asculta pe cei doi muzicieni și de a le urmări proiectele viitoare este, în sine, un dar superb.