vladimir-jurowski
Distribuie

Vladimir Jurowski a primit distincția chiar de la Excelența Sa Prințul Charles, care este, de asemenea, Președinte al Colegiului Regal de Muzică din Londra.

Dirijorul Vladimir Jurowski, director artistic al Festivalului Enescu a fost distins titlul de Doctor Honoris Causa al Colegiului Regal de Muzică din Londra pe 10 martie. Alături de Jurowski, a mai primit titlul și Sir Roger Norrington – prezent în cadrul Festivalului Enescu în edițiile 2005 și 2015. Şi compozitorul american Steve Reich, un mare nume important al curentului minimalist, s-a numărat printre laureaţi.

Începând cu ediția 2017, Festivalul Internațional George Enescu (2-24 septembrie) la conducerea Festivalului Enescu se va afla a tandemul Zubin Mehta – Președintele Onorific și Vladimir Jurowski – director artistic.

Vladimir Jurowski a primit distincția chiar de la Alteța Sa Regală Prințul Charles, care este, de asemenea, Președinte al Colegiului Regal de Muzică din Londra.

Vladimir Jurowski este în prezent dirijor principal și artistic advisor al uneia dintre cele mai cunoscute orchestre britanice din lume, London Philharmonic Orchestra și director artistic al State Academic Orchestra of Russia “Evgeny Svetlanov”. Deține, de asemenea, titlul de Principal Artist al Orchestra of the Age of Enlightenment. Începând cu anul 2017, Vladimir Jurowski va deveni director artistic și dirijor principal al Berlin Radio Symphony Orchestra (Rundfunk Sinfonie-Orchester Berlin).

Vladimir Jurowski a fost director muzical al Festivalului de la Glyndebourne, precum și dirijor principal invitat al Russian National Orchestra din 2005 până în 2009. A fost, de asemenea, first kapellmeister al Komische Oper Berlin între 1997 și 2000 și dirijor principal invitat al Teatro Communale di Bologna între anii 2000 și 2003.

Este recunoscut la nivel mondial pentru “felul curajos în care abordează muzica”, pentru viziunea sa, și pentru implicarea constantă în promovarea culturii și a valorii sale sociale și umanitare în fața provocărilor cenzurii și conflictului.

Încă din anul 2005, odată cu prima venire a London Philharmonic Orchestra la București în cadrul Festivalului Enescu, Vladimir Jurowski s-a implicat în valorizarea și susținerea muzicii compozitorului român George Enescu. După ce a prezentat Simfonia a III-a de George Enescu alături deLondon Philharmonic Orchestra în ediția din 2013 a Festivalului Internațional George Enescu, Vladimir Jurowski a dirijat în premieră londoneză la începutul lunii februarie a acestui an, în prezența unui public de peste 2.500 de persoane, opusul enescian și pe scena Royal Festival Hall (Londra), incluzând astfel creaţia enesciană în repertoriul inernaţional al prestigioasei orchestre britanice. Vladimir Jurowski pregăteşte opera „Oedipe” de George Enescu pentru deschiderea ediției din 2017 a Festivalului Enescu, interpretare pe care, de asemenea, urmează să o prezinte la Royal Festivall Hall din Londra.

 

 

Distribuie