Copilărie glazurată cu note muzicale
Distribuie

Micul Prinţ, personajul creat de Antoine de Saint-Exupéry, afirma că „numai copii ştiu ce caută. Unii oameni ştiu cum să păstreaze această caracteristică evidenţiată de Micul Prinţ şi nu încetează niciodată şă-şi hrănească sufletul din lucrurile simple cu adevărat însemnate. Muzica le potoleşte setea sufletului ajutându-i să pătrundă miezul lucrurilor.

de Mădălina Mărgăritescu

De la o vârstă fragedă şi George Enescu a ştiut ce caută. „ …toată copilăria mea am ştiut ce ceea voiam, mă vedeam crescând mare, imens, mă vedeam compunând, dar nu berceuse, cântece, mici dansuri…scriam opere”,  spunea maestrul într-un episod al seriei de interviuri radiofonice „Amintirile lui George Enescu”, realizate de jurnalistul şi criticul muzical Bernard Gavoty.

Primii ani ai copilărie au fost marcaţi de o atmosferă vigilentă datorită fricii părinţilor de a nu-l pierde ţinând cont de faptul că toţi cei şapte fraţi care l-au precedat au murit. Tocmai de aceea Enescu, după cum i-a povestit lui Gavoty, a fost „un copil prea îndrăgit, prea scump, chiar până la sufocare”.

În 1894, George Coşbuc spunea despre Enescu că „un copil de vreo 13 ani, născut la Dorohoi, a pus în uimire pe artiştii din Viena prin extraordinarul său talent muzical. Gazetele vieneze spun că acest copil are un talent tehnic cum rar s-a pomenit şi cunoaşte toate misterele virtuozităţii moderne. Dacă va urma să se dezvolte peste puţin timp numele tânărului român va fi citat printre cele mai strălucite nume artistice.

Aşa cum Enescu a învăţat de la o vârstă fragedă, la 6 ani deja compunea, să se apropie de muzică, pianista Maria João Pires la 3 ani petrecea ore în faţa pianului încercând să interpreteze o notă în diferite maniere. Instrumentul era jucăria ce-o ajuta să-şi dezvolte imaginarul în căutarea sunetului.

De altfel, pianista afirmă că, întreaga tehnică şi-a construit-o în această perioadă folosindu-se de corp şi imaginaţie pentru a da naştere numeroaselor sunete. Crescută de bunic, mamă şi cei trei fraţi nu s-a gândit nicio clipă la o carieră muzicală. Viaţa a fost cea care a ales să devină pianistă. Maria João Pires este un artist căruia îi place să oferă şi să primească.

Violonistul multipremiat Grammy, David Garrett

Violonistul multipremiat Grammy, David Garrett

Aceeaşi generozitate o găsim şi la violonistul David Garrett, un artist cu un talent nativ. Copil fiind îşi doreşte să cânte la vioară pentru că îl vede pe fratele său mai mare, Alexander, că face lucrul acesta. Părinţii, mama balerină şi tatăl jurist, obsevându-i, la vârsta de 4 ani, talentul, îl susţin şi-l ajută să studieze cu cei mai buni profesori. Dove Garrett, mama violonistului, povestea în urmă cu ceva timp că David era un copil tăcut, dar când înterpreta la vioară transmitea foarte multă energie. Ida Haendel,  una dintre elevele lui George Enescu, mărturisea că sunetul produs de violonistul David Garrett era atât de matur încât nimeni nu credea că respectiva interpretare este a unui copil. Şi Claudio Abaddo a crezut în el aşa cum la câţiva ani diferenţă avea să o descopere pe geniala pianistă Yuja Wang.

Născută în Beijing într-o familie de artiști, tatăl percuţionist şi mama balerină, Yuja Wang este genul de artist pentru care niciun sacrificiu nu este prea mare atunci când eşti pasionat de ceva şi vrei să devii un profesionist în acel domeniu. Pentru Yuja dorinţa de a-şi urma pasiunea a venit cu unele sacrificii. Mama îi veghează paşii în studiul pianului, iar de la şapte ani este înscrisă la Conservatorul din Beijing. De la vârsta de 14 ani, odată cu mutarea în Canada, începe o nouă viaţă, departe de familie. Schimbarea nu a fost dificilă pentru tânăra pianistă deoarece era dornică să cunoască lucruri noi şi să se dezvolte din punct de vedere profesional.

Celebra violonista Sophie-Anne Mutter

Celebra violonista Sophie-Anne Mutter

 

Spre deosebire de Yuja Wang, fraţii Capuçon, Renaud şi Gautier, nu provin dintr-o familie de muzicieni. Cu toate acestea mergeau de nenumărate ori cu părinţii la concerte şi ascultau în casă muzică întrucât sora lor mai mare interpreta la pian. Renaud ajunge oarecum din întâmplare să cânte, de la 4 ani, la vioară. Va învăţa la Conservatorul din Chambéry urmând ca la 13 ani să fie admis la Conservatorul Naţional din Paris. Muzica de pe discurile părinţilor, sunetul pianului surorii mai mari sau cel al viorii lui Renaud îl determină pe Gautier să se îndrepte către un instrument. Pentru că sunetul viorii părea ingrat alege violoncelul. La patru ani şi jumătate exersa câte o oră pe zi. Pentru părinţi ceea ce se întâmpla cu ai lor copii era un miracol familial, spune unul dintre fraţi. Iar miracolul consta şi în faptul că n-au existat niciodată rivalităţi, dimpotrivă învăţau unul de la celălalt. Competiţia între artişti nici nu trebuie să existe. Maria João Pires este de părere că atunci când un copil vrea să cânte la un intrument îşi arată de fapt dorinţa de a se exprima.

pianista Maria João Pires la 3 ani petrecea ore în faţa pianului încercând să interpreteze o notă în diferite maniere.

Această nevoie de manifestare devine necesară şi pentru virtuoasa violonistă Anne-Sophie Mutter. Studierea pianului începe la vârsta de cinci ani, iar la scurt timp primeşte lecţii de vioară timp de patru ani de la Erna Honigberger, eleva lui Carl Flesch. Aïda Stucki, profesorul care de la vârsta de nouă ani, o ajută să se formeze pe planul interpretării, zicea despre Anne-Sophie că era un copil de o inteligenţă şi o capacitate de concentrare strălucitoare, cu o memoria fenomenală. Talentul Annei-Sophie a fost remarcat şi de Herbert von Karajan cel care a numit-o revelaţia secolului. Von Karajan o descoperă la vârsta de treisprezece ani, la Festivalul Lucerne din 1976.

Pentru Janine Jansen, violonista olandeză, sau Anna Ungureanu, dirijorul Corului Naţional de Cameră Madrigal nici nu se punea problema de a face altceva în afară de muzică datorită faptului că aerul casei natale era impregnat de muzică. Ambele artiste provin din familii de muzicieni. Dacă bunicul şi tatăl Janinei Jansen sunt dirijori de corale, fraţii interpretează la violoncel şi clavecin, tatăl Annei Ungureanu este saxofonist şi bariton,  iar mamele cântăreţe. La şase ani, Janine se simte atrasă de vioară.Tot timpul în perioada copilăriei va cânta muzică de cameră alături de părinţii şi fraţii săi. Violonista declara într-un interviu că este foarte important să faci lucrul acesta de la o vârstă fragedă, să comunici prin muzică.

Şi Anna Ungureanu, elevă fiind la Liceul de Artă din Sfântul Gheorghe, se pregătea pentru cariera de violonistă. Ajungând să studieze la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, descoperă că îi place să conducă orchestra şi să le imprime colegilor muzicieni ceea ce simte, după cum povesteşte într-un interviu recent.

Compozitorul George Enescu în vremea copilăriei

George Enescu considera că „pământul şi religia au fost cele două divinităţi ale copilăriei sale. ” Şi asemenea madlenei lui Proust, suita „Impresii din copilărie” evocă cu o sensibilitate indescriptibilă natura şi locurile de poveste ale satului natal, Liveni, precum şi anumite tipuri umane.

George Enescu considera că „pământul şi religia au fost cele două divinităţi ale copilăriei sale. ” Şi asemenea madlenei lui Proust, suita „Impresii din copilărie” evocă cu o sensibilitate indescriptibilă natura şi locurile de poveste ale satului natal, Liveni, precum şi anumite tipuri umane. Alcătuită în 1940, suita dedicată profesorului său, compozitorul Eduard Caudella, reuneşte zece miniaturi. Doi ani mai târziu, pe 22 februarie 1942, la Ateneul Român, Enescu va interpreta această compoziţie alături de Dinu Lipatti. Compoziţia „Impresii din copilărie” transmite într-o manieră unică o paletă vastă de sentimente şi exprimă dorul. Atunci când asculţi această suită ai impresia că vezi imaginile create de George Enescu prin limbajul muzical.

 

Ochii sunt orbi, cu inima trebuie să cauţi.” (Micul Prinţ, Antoine de Saint-Exupéry)

Distribuie