anastasia-laskova
Distribuie

Rusia

- născută la 15 martie 1989
– a absolvit cursurile Școlii Muzicale Centrale a Conservatorului de Stat Piotr Ilici Tchaikovsky din Moscova până în 2006, urmând apoi cursurile Școlii Superioare de Muzică Regina Sofia din Madrid, la clasa profesoarei Natalia Shakhovskaya
– a participat la masterclassuri de violoncel susținute de Frans Helmerson, Antonia Meneses, Arto Noras, Natalia Gutman, Gary Hoffman, Ferenc Rados și David Geringas
– activat în Orchestra de Cameră Sony, sub conducerea lui Jesus Lopez Cobos, Stefan Lano și Peter Eotvos și Orchestra Simfonică Freixenet, dirijat de Peter Csaba
– face parte din Grupul Nielsen, sub tutela profesoarei Marta Gulyas, din 2014 este invitată frecvent să concerteze cu Orchestra Simfonică din Madrid, la Teatrul Real

Premii

Premiul I la cel de-al patrulea Festival al Tinerilor Interpreți
Premiul I la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional pentru copii din Israel în 2001
Premiul I la Festivalul Interpreților de la Nizhny Novgorod

Repertoriu

Etapa I
A. Piatti – op.25 nr. 10
J.S. Bach – Preludiul din Suita nr. 6
J. Haydn – Prima parte cu cadență din Concertul în Re Major

Etapa II
F. Mendelssohn – Sonata op. 58 nr. 2 în Re Major
G. Ligeti – Sonata pentru violoncel solo

Semifinala
G. Enescu – Sonata în fa minor op. Postum
K. Davydov – At the Fountain
B. Britten – Sonata op. 65 în Do Major pentru violoncel și pian

Finala: S. Prokofiev – Simfonia Concertantă în mi minor op. 125