sorin coliban
Distribuie

Bas-baritonul Sorin Coliban a absolvit în 1995 Academia de Muzică din București la Secțiunea Canto, la clasa prof. Dorin Teodorescu. A continuat să studieze, în particular, timp de șase ani, cu prof. Georgeta Bălan, dar și cu Elio Battaglia (Italia, Torino), Ernesto Palacio (Italia, Milano) și a participat la două Masterclass ale celebrei soprane Ileana Cotrubaș.

După numeroase apariții pe podiumul de concert din țară și premii câștigate la concursuri naționale și internaționale, cariera sa debutează în martie 1996, la Atena, cu rolul titular din opera „Don Giovanni”, în regia celebrului bas italian Ruggero Raimondi.

Imediat după aceasta, a fost invitat la Londra la Opera Regală (Royal Opera House-Covent Garden) unde a debutat în mai 1996. S-a întors acolo, în mod regulat, în stagiunile ce au urmat.

Între timp, cariera sa a continuat la Paris în cadrul Operelor Bastille, Garnier și Chatelet abordând o largă paletă a repertoriului de operă, de la clasic, belcanto, verism și până la operele secolului XX.

Între anii 2000 și 2011 a avut numeroase apariții pe scenele teatrelor de operă și a festivalurilor din întreaga lume : San Francisco (War Memorial Opera House), Tel Aviv (New Israeli Opera), Monte Carlo, Bergen (Norvegia), Tokio, München(Staatsoper), Düsseldorf (Germania), Basel, St.Gallen, Luzern (Elveția), Wiener Festwochen, Bregenz (Bregenzer Festspiele), Klagenfurt (Austria), La Coruña (Mozart Festival-Spania), Pesaro (Rossini Opera Festival-Italia), Edinburgh (Festivalul de la Edinburgh) și altele.

Din septembrie 2004 și pâna în prezent este angajat la operele Staatsoper (Opera de Stat) și Volksoper (Opera poporului) din Viena în ansamblul de soliști, continuând să fie invitat și de alte teatre sau festivaluri.

Printre numeroasele roluri din ultimii ani se numără Fiesco din „Simon Boccanegra” de Verdi,Timur în „Turandot” de Puccini, Fasolt din „Das Rheingold” (Aurul Rinului) de Richard Wagner sub bagheta dirijorului Franz Welser-Möst, Der Justiziär din „Der Evangelimann” de Wilhelm Kienzl, Fra Melitone din „La forza del destino” de Verdi, Comandorul din „Don Giovanni” de Mozart, Colline în „La Boheme”, Basilio în „Il barbiere di Seviglia”, Der Bauer din „Die Kluge” de Carl Orff, Goriancikov din „Amintiri din casa morților” de Janacek, Ramfis din „Aida”, Filippo II și Marele Inchizitor din „Don Carlos” de Verdi , Der Holländer în „Der fliegende Holländer” și multe altele. Repertoriul lui Sorin Coliban cuprinde peste 60 de roluri de operă.

Abordează în mod frecvent și alte genuri muzicale precum vocal-simfonic si lied repurtând numeroase succese pe scenele de concert din Dresda, Lyon, Bruxelles, Amsterdam (Concertgebouw), Rotterdam, Londra (Royal Albert Hall, Royal Festival Hall, Queen Elisabeth Hall), București (în cadrul Festivalului Internațional “George Enescu”, Ateneul Roman, Sala Mare a Palatului, Sala Radio) și la Viena (Musikverein) unde, în 2012, a susţinut un întreg recital de lied în care a inclus și piese de Enescu, Jora și Brăiloiu.

Participă la înregistrări audio și video realizate de firmele EMI-Classics, Naxos și Sony.

Colaborează cu dirijori și regizori de renume : Bernard Haitink, Franz Welser-Möst, Seiji Ozawa, Zubin Mehta, Alberto Zedda, Bruno Campanella, Antonio Pappano, Daniele Gatti, Gary Bertini, James Conlon, Kent Nagano, Richard Bonynge, Valery Gergiev,Cristian Mandeal, Giancarlo del Monaco, Emilio Sagi, Jerome Savary , Robert Carsen, Jonathan Miller, Luc Bondi, Nicolas Joel, Benoit Jaquot, Marco Arturo Marelli, Olivier Tambosi și alții.

Cânta des alături de soliști celebrii precum : Placido Domingo, Angela Gheorghiu, Roberto Alagna, Anna Netrebko, Leontina Văduva, Alfredo Mariotti, Bryn Terfel, Ruggero Raimondi, Enzo Dara, Feruccio Furlanetto, Jose Van Dam, Karita Mattila, Simon Keenlyside, Erwin Schrott, Ramon Vargas, Robert Lloyd, Thomas Hampson, Dmitri Hvorostovsky, Nina Stemme și alții.

Printre rolurile de succes din ultimii doi ani se numără Landgraf Hermann în „Tannhäuser” de Wagner, Sarastro din „Flautul fermecat”, Raimondo în „Lucia din Lammermoor” și Gremin (alături de soprana Anna Netrebko) din „Evgheni Oneghin” – toate la Opera de Stat din Viena.

În vara anului 2013 a debutat la Celebrul Festival Wagner de la Bayreuth în rolul Fafner din noua producție a ciclului „Inelul Nibelungilor”, pusă în scenă cu ocazia bicentenarului Richard Wagner de către regizorul Frank Castorf și sub conducerea muzicală a lui Kirill Petrenko.

Planuri de viitor sunt Fasolt din „Aurul Rinului”, Ramfis și Basilio la Staatsoper din Viena, Bartolo din „Nunta lui Figaro” la Opera Regală din Oman în cadrul turneului Operei de Stat din Viena și Basilio la opera din Lausanne.

« Înapoi