Ruxandra Donose

Printre cele mai renumite voci ale generaţiei sale, Ruxandra Donose a atras  aprecierea publicului şi a criticii de specialitate în marile teatre lirice ale lumii şi pe scenele celor mai mari săli de concerte. Vocea sa a fost descrisă ca “incredibil de caldă, în registrul de mezzo-soprană, fluidă şi cu un timbru impecabil”.  Expresivitatea vocii… Citeşte mai mult »

Printre cele mai renumite voci ale generaţiei sale, Ruxandra Donose a atras  aprecierea publicului şi a criticii de specialitate în marile teatre lirice ale lumii şi pe scenele celor mai mari săli de concerte. Vocea sa a fost descrisă ca “incredibil de caldă, în registrul de mezzo-soprană, fluidă şi cu un timbru impecabil”.  Expresivitatea vocii sale, muzicalitatea profundă şi prezenţa scenică elegantă i-au permis să abordeze un repertoriu operatic şi orchestral extins. Începând cu Opera de Stat din Viena, Donose a fost invitată de mari instituţii de cultură din întreaga lume, de la  Royal Opera House Covent Garden din Londra la Metropolitan Opera New York, de la San Francisco Opera la The Opera National de Paris, Berlin, Los Angeles, Munich Madrid sau Tokyo, lucrând cu maeştri ca Claudio Abbado, Sergiu Celibidache, Seiji Osawa, Zubin Mehta, Sir Colin Davis, Charles Dutoit, Christoph von Dohnany, Mariss Jansson, Donald Runnicles, Vladimir Jurowsky, Pierre Boulez şi mulţi alţii.

Ruxandra Donose începe sezonul 2011-2012 cu rolul Dorabellei, în Cosi fan tutte, la Los Angeles Opera. O interpretează apoi pe Tamiri, într-o nouă producţie a operei Il Farnace, de Vivaldi, în Paris, Lausanne, Strasbourg şi Mulhouse, şi pe Charlotte în Werther, împreună cu Orchestra Naţională Radio, în Bucureşti. Unul dintre cele mai importante evenimente ale sezonului este întoarcerea Ruxandrei Donose la Royal Opera House, Covent Garden în unul din rolurile sale preferate, Donna Elvira din opera Don Giovanni de Mozart. Are, de asemenea, activităţi concertistice, în România natală, alături de Orchestra Naţională Radio, unde interpretează Mahler, Das Lied von Erde. Publicul britanic a fost încântat de debutul Ruxandrei Donose alături de BBC Symphony Orchestra în Glasgow şi Aberdeen, cu Berlioz, Le mort du Cleopatre, şi în Londra la Southbank Centre, Royal Festival Hall cu London Philharmonic Orchestra într-un concert de Rossini, Stabat Mater, sub bagheta dirijorală a maestrului Yannik  Nézet-Séguin. În acest sezon a debutat alături de Seattle Symphony în Damnation de Faust, şi a participat la Ravinia Festival cu două reprezentaţii concertistice ale operei Idomeneo, de Mozart, alături de Chicago Symphony sub bagheta lui James Conlon.

În sezonul 2010-2011 a participat într-o nouă producţie a operei Don Giovanni, în rolul Donnei Elvira şi în Ariadne auf Naxos, ca The Composer, pentru  Deutsche Oper Belin. Şi-a continuat activitatea pe scenele germane, cu rolul lui Octavian, în Der Rosenkavalier la Bayerische Staatsoper în Munich şi în Bremen pentru Mozart Rossini Gala din cadrul Bremen Musikfest. Alte evenimente include o nouă producţie a La Cenerentola la Nice Opera şi apariţii în Viena cu Stabat Mater de Rossini, alături de Anna Netrebko, reprezentaţii la Amsterdam, Bucureşti, Varna şi Las Palmas Festival.

Evenimente de success de data recentă sunt rolul Angelinei la Glyndebourne Festival, Concepción în L’heure espagnole, de Ravel, şi Charlotte în Werther la Royal Opera, Covent Garden, Nicklausse la Metropolitan în New York şi Carmen la Cincinatti Opera. A apărut în concert alături de Dimiti Hvorostovsky la Singapore Sun Festival după care s-a întors în Europa pentru un recital la Grünewald Hall în Stockholm, încântând publicul cu interpretarea sa a Elenei din La Donna del lago la Deutsche Opera, Berlin, sub bagheta maestrului Alberto Zedda. O artistă invitată în mod regulat de Deutsche Oper Berlin, Ruxandra Donose s-a bucurat de un mare success în producţiile operelor La Cenerentola, Werther, Idomeneo, Der Rosenkavalier şi Ariadne auf Naxos. A participat în reprezentaţia concertistică a operei La damnation de Faust alături de Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks în Munich, Tokyo, San Francisco, London, Amsterdam şi a cântat în concert alături de Anna Netrebko în Moscova.

Ruxandra Donose este bine-cunoscută publicului iubitor de opera şi concert din America de Nord şi Europa. În Europa, Donose a debutat la Royal Opera Covent Garden ca Sesto, în noua producţie a operei Giulio Cesare şi a fost imediat invitată pentru rolul lui Annio în noua producţie La clemenza di Tito şi pentru rolul lui Nicklausse. Debutul la Opéra National de Paris a fost în rolul lui Cherubino din Le nozze di Figaro, iar debuturile pe scenele Festivalului Glyndebourne şi Opéra National du Rhin, Strasbourg au fost în rolul lui Sesto din La clemenza di Tito.

Câştigătoare a prestigiosului concurs internaţional ARD International Vocal Competition din Munich, Ruxandra Donose a avut un apreciat debut la Opera vieneză în Katya Kabanova după care a apărut într-o serie de alte roluri pe scenele Staatsoper şi Volksoper, printer care menţionăm Pierotto într-o nouă producţie a operei Linda di Chamounix, Rosina în Il barbiere di Siviglia, Cherubino, Nicklausse, Dorabella în Cosi fan tutte, Hänsel în Hänsel und Gretel, Antigona în Oedipe, de Enescu şi rolul titular în Carmen. Debutul pe scena Salzburg Easter Festival a fost în rolul lui Fyodor din Boris Godunov, sub bagheta lui Claudio Abbado. Ruxandra Donose a colaborat cu Finnish National Opera, ca Giovanna Seymour în Anna Bolena şi a interpretat rolul titular în La Cenerentola împreună cu Dresden Staatsoper, unde a şi revenit ulterior pentru rolul lui Cherubino. Debutul său Italian a fost la Veneţia, Teatro la Fenice cu în rolurile Speranzei şi Proserpinei în Orfeo de Monteverdi. Debutul la Salzburg Festival a fost ca Isaura în Tancredi de Rossini. Prima reprezentaţie în rolul lui Octavian, din Rosenkavalier, a fost alături de RAI Orchestra din Torino, iar rolul titular din  La Grande-Duchesse de Gerolstein împreună cu Opéra Comique din Denmark.

Ruxandra Donose a debutat pe continental american alături de San Francisco Opera în rolul lui Nicklausse într-o nouă producţie a operei Les Contes D’Hoffmann. În urma succesului de care s-a bucurat, mezzo-soprana a fost invitată pentru rolul titular din L’Incoronazione di Popeea şi Sesto din Giulio Cesare. Pentru debutul la Metropolitan Opera a fost Cherubino, rol cu care a apărut pentru prima dată şi pe scena Japoniei, la Saito Kinen Festival sub bagheta maestrului Seiji Ozawa. În 2008 a apărut la Los Angeles Opera în premiera americană a lucrării The Fly. A cântat pentru prima oară alături de Opera Company of Philadelphia, ca Rosina, şi a revenit pentru opera I Capuleti E I Montecchi în rolul lui Romeo, Dorabella, Komponist sau alte personaje interpretate cu success pe scena din Philadelphia.  Ruxandra Donose a adăugat repertoriului său operatic rolul lui Charlotte, alături de Pittsburgh Opera, iar pentru debutul la Cincinnati Opera a interpretat-o cu success pe Melisande, în Pelleas et Melisande. Pentru debutul la dallas opera a interpretat-o pe Dorabella, iar la Toronto pe Adalgisa, într-o nouă producţie a operei Norma, alături de Canadian Opera Company. Debutul la San Diego Opera a fost în rolul lui Idamante, şi a cântat rolul Compozitorului lui Strauss împreună cu Minnesota Orchestra sub bagheta lui Jeffrey Tate.

În activitatea sa concertistică, Ruxandra Donose este în permanenţă invitată să cânte alături de marile orchestre ale lumii. Rolul Margueritei din La Damnation de Faust a figurat în permanenţă în repertoriul său concertistic de la prima apariţie ca eroina lui Berlioz alături de Berlin Sinfonie-Orchester şi bas-baritonul Jose van Dam. Alte apariţii în rolul Margueritei sunt cele aflate sub direcţia dirijorului Charles Dutoit, prima alături de Berlin Philarmonic, apoi împreună cu Tonhalle Orchestra din Zurich, cu Orchestre National du Capitole în Toulouse şi Valencia, sau cu Ochestre de Paris. Debutul său pe scena Dresden Staatskapelle a fost cu concertul, urmat de înregistrarea pentru Deutsche Grammophon, a cantatei Stabat Mater de Dvorak, sub bagheta dirijorală a maestrului Giuseppe Sinopoli. Mezzo-soprana Ruxandra Ronose a apărut prima oară alături de Orchestre de Paris în Das Lied von der Erde, de Mahler. Simphony no. 2, de Mahler, a reprezentat  vehicolul pentru debutul artistei la Gewandhausorchester Leipzig, iar la Bayerische Rundfunk Orchester a apărut în reprezentaţii ale Sheherazadei de Ravel, opera pe care a interpretat-o şi alături de Berliner Symphoniker. Ruxandra Donose a participat la Salzburg Festival cu Mass in C Major de Mozart, iar alături de Vienna  Radio Symphony Orchestra a interpretat The Bear, de Walton, şi Die Abreise, de d’Alembert. Publicul din Munchen a admirat-o pentru prima dată pe artistă în concert alături de The Bayerische Rundfunk Orchester, sub conducerea lui Sir Colin Davis, ulterior întorcându-se pentru reprezentaţii ale compoziţiei Amor Brujo de Manuel de Falla. Ruxandra Donose a apărut alături de Munchner Philarmoniker în reprezentaţii ale Missei în Re Minor de Bach, sub conducerea dirijorală a lui Sergiu Celibidache şi pentru un program de arii franceze sub direcţia lui Roberto Abbado. Mezo-soprana a avut debutul cu Orchester der Beethovenhalle Bonn cu Saint John Passion, Bach, în timp ce la Frankfurt Alte Oper a încântat publicul cu Saint Matthew Passion.

În America de Nord mezzo-soprana a debutat alături de Philadelphia Orchestra în cantata de Bach Magnificat. Rolul Margueritei din Berlioz a fost vehicolul debutului său la Orchestre Symphonique de Montreal, sub conducerea lui Michel Plasson, la Montreal şi la Carnegie Hall. Artista a debutat la Carnegie Hall în rolul lui Concepción într-o reprezentare concertistică a operei L’heure espagnole, de Ravel, alături de Cleveland Orchestra şi sub direcţia lui Pierre Boulez, rol repetat şi în debutul său la Orchestre Symphonique de Montréal. Debutul la Boston Symphony Orchestra a avut loc cu rolul titular din Hänsel und Gretel. Ruxandra Donose a cântat Les nuits d’été, Berlioz, alături de Minnesota Orchestra, Requiem-ul de Mozart cu Pittsburg Symphony Orchestra, şi Lieder eines fahrenden Gesellen în Hong Kong.

Ruxandra Donose a lucrat cu unii dintre cei mai mari dirijori ai lumii, incluzând aici pe Claudio Abbado, Pierre Boulez, Sir Colin Davis, Cristoph von Dohnanyi, Vladimir Fedoseyev, Marek Janowski, Mariss Jansons, Fabio Luisi, Zubin Mehta, Kent Nagano, Seiji Ozawa, Donald Runnicles, Wolfgang Sawallisch, Jeffrey Tate şi Marcello Viotti. Înregistrările sale includ Schubert – Standchen for Mezzo-soprano and Male Chorus (Philips), Dvorak – Stabat Mater cu Giuseppe Sinopoli (Deutsche Grammophon), Mahler – Das Lied von der Erde cu Michael Halasz (Naxos), Bach – Mass in B Minor cu Sergiu Celibidache, Beethoven – Ninth Symphony, cu Bela Drahos (Naxos), Cherubino în Le Nozze di Figaro, cu Bertrand de Billy (Arte Nova), La Cenerentola (Opus Arte), Oedipe (Naxos), Songs – îmbreună cu Nicolae Bretan (Nimbus), Vivaldi – Farnace (EMI/Virgin) şi multe altele.

 


Evenimente cu Ruxandra Donose: