igor petrushevski
Distribuie

Igor Petrushevski este considerat unul dintre cei mai importanți profesori de vioară din Europa. Studenții săi sunt câștigătorii unor competiții internaționale, printre care P. I. Tchaikovsky, N. Paganini, M. Long-Thibaud, Tibor Varga, Rodolfo Lipizer, Indianapolis, Tokyo, Wieniavsky, Cologne, Heifetz, Sion, Postacchini, Joachim, Britten, Caneti, Enescu, Valsesia și Khachaturian și concertează alături de Maxim Vengerov, Krzysztof Penderecki, Vladimir Yurovski, Christian Jarvi. Este profesor devioară la Montenegro State Academy – Cetinje. În ultimii 13 ani a lucrat împreună cu Royal Academy of Music în Londra, unde în afară de faptul că a avut una dintre cele mai mari clase, studenții săi au câștigat cele mai multe premii la concursurile internaționale.

A avut numeroase apartiții la radio și TV în întreaga lume. În ultimii 20 de ani a susținut numeroase masterclass-uri și a concertat în cele mai importante săli din Italia, Franța, Austria, Marea Britanie, țările fostei Iugoslavii, Rusia (Conservatorul din Moscova), America de Nord și de Sud, China (Conservatorul din Beijing) și Coreea.

Este un artist resident al festivalurilor din Italia, Marea Britanie, Muntenegru, Austria, Coreea și SUA unde susține cursuri regulate de vioară solo și muzică de camera. Câțiva dintre actualii și foștii săi studenți, conduc importante orchestra ca Wiener Philharmoniker, Royal Philharmonic Orchestra, Covent Garden Orchestra, au remarcabile cariere internaționale și posturi profesorale în universități din toată lumea.

Este director artistic al festivalului internațional de muzică ‘Strings in London. Un film documentar despre viața și cariera sa a fost difuzat în peste 20 de țări. Colaborează frecvent cu festivaluri importante ca Mozarteum Summer Academy, Beethoven Easter Festival, The Enescu Festival, The Allegro Vivo festival. A fost membru al juriului în concursuri internaționale ca George Enescu International Violin Competition, The London Oratory International Violin Competition, Tchaikovsky Competition for the Young Musicians și The Aram Khachaturyan International Violin Competition. El cântă la o vioară J.B. Guadagnini, din 1758.

« Înapoi