daniela badoi
Distribuie

S-a născut în anul 1969 în Bacău (România). A început studiul pianului la vârsta de 6 ani, absolvind Liceul de Artă „George Enescu” din Bucureşti în anul 1987 şi Academia de Muzică din acelaşi oraş în 1993,unde a studiat pianul sub îndrumarea profesorilor Aurora Ienei şi Gabriel Amiraş.

Începând cu anul 1993 activează ca pianist acompaniator la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Catedra de Coarde. A participat la concursuri naţionale şi internaţionale (unde a primit două diplome speciale pentru acompaniament). De asemenea, a susţinut recitaluri şi înregistrări atât în ţară, cât şi în străinătate.

În anul 2002 a fost pianist acompaniator oficial la prima editie a Concursului International „Eurovision”, desfăşurată la Berlin. A susţinut turnee în Austria, Germania, Olanda, Elvetia, Anglia. A studiat muzica de cameră cu profesorul Vladimir Mendelssohn (Essen, Germania). A susţinut un recital cameral în sala „Mihail Jora” a Radiodifuziunii Române, alături de violoncelistul Wolfgang Laufer – membru al Cvartetului „Fine arts”, S.U.A. În luna septembrie a anului 2011 a fost acompaniator oficial la prima editie a secţiunii violoncel în cadrul Concursului Internaţional „George Enescu”- Bucureşti. În prezent, este pianist acompaniator la Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti.

« Înapoi