camerata regala
Distribuie

Camerata Regală a luat naştere la iniţiativa unui grup de studenţi şi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, din dorinţa de a crea o orchestră profesionistă care să contribuie la promovarea şi dezvoltarea tinerelor talente muzicale din România. Alteţa Sa Regală Principele Radu al României a onorat propunerea membrilor fondatori ai Cameratei Regale de a-şi oferi Înaltul Patronaj.

Camerata Regală a fost inaugurată la 13 decembrie 2009 printr-un concert de muzică exclusiv românească, care a avut loc în Sala “George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Evenimentul a fost sprijinit de domnul prof. univ. dr. Dan Dediu, Rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Fiind o orchestră camerală de tineret, Camerata Regală este formată din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, marea majoritate dintre ei fiind studenţi şi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Astfel, unul dintre partenerii tradiţionali ai Cameratei Regale este Asociaţia Studenţească a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, care a fost alături de orchestră încă de la înfiinţarea acesteia.

Camerata Regală are ca scop principal promovarea muzicii culte româneşti, atât prin abordarea creaţiei compozitorilor consacraţi, cât şi prin prezentarea în primă audiţie a lucrărilor muzicale contemporane. De asemenea, aceasta susţine şi repertorii variate ce cuprind lucrări din întreaga istorie a muzicii universale.

Nivelul artistic ridicat ce caracterizează această tânără orchestră se datorează entuziasmului, pasiunii şi energiei interioare a grupului, dar şi talentulului excepţional al fiecărui instrumentist în parte. Camerata Regală reprezintă un colectiv unit şi omogen, dar în continuă metamorfoză şi înnoire, ca o consecinţă a generaţiilor de tineri muzicieni care se succed şi sunt selectaţi să facă parte din această orchestră. Din nevoia de a găsi sonorităţi cât mai adecvate şi de a experimenta în permanenţă noi ipostaze interpretative, Camerata Regală are apariţii scenice extrem de originale, cântând frecvent fără dirijor, în picioare şi cu partidele de instrumente dispuse altfel decât se obişnuieşte în general.

Camerata Regală a susţinut concerte pe scena Ateneului Român şi a Sălii “George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi a fost prezentă de asemenea la Ceremoniile Casei Regale a României prilejuite de Aniversarea Jubileului Alteţei Sale Regale Principele Radu al României sau de Învestirea cu Titlul de Alteţă Regală a Principelui Nicolae al României. În prezent, Camerata Regală se pregăteşte pentru un turneu naţional de promovare.

“Orchestra fără dirijor (cum a fost supranumită) a interpretat cu nerv, acurateţe, sensibilitate, muzicalitate şi multă dăruire”; “sincronizarea şi acurateţea intonaţiei au impresionat publicul”; “este o formaţie camerală inedită care aduce în conştiinţa sufletească a melomanilor un suflu proaspăt, prin tălmacirea cu har a luminozităţii şi profunzimii muzicii”; “se remarcă deja printr-un nivel artistic deosebit” – iată câteva dintre aprecierile aduse Cameratei Regale care deşi este înfiinţată de foarte puţin timp, a reuşit să se facă remarcată în peisajul muzical românesc.

« Înapoi