ducu d
Distribuie

Alexandru Darie se impune în peisajul teatral contemporan ca un spirit viu, în permanentă căutare de noi formule de expresie în teatru, operă şi în curând în cinematografie.

A absolvit Academia de Teatru şi Film în 1983. A montat în numeroase teatre din Bucureşti şi din ţară. Din 1992 este regizor rezident în Teatrul Bulandra.

Se consacră cu spectacolul Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare pe care ziarul The Guardian l-a considerat a fi cea mai bună montare de la producţia cu acelaşi nume, semnată de Peter Brook. Spectacolul e nominalizat printre primele 20 de producţii cu Visul unei nopţi de vară, din lume.

Amadeus, Cameristele, Legături primejdioase, Mephisto, Poveste de iarnă, Iulius Caesar, Trei surori, Iluzia comică, Anatomie.Titus. Căderea Romei, Triumful dragostei, Ce păcat că e curvă, Orfeu şi Euridice, Conversație după înmormântare etc. sunt doar câteva dintre spectacolele realizate în ţară.

De-a lungul anilor montează pe scenele lumii: Cabala bigoţilor, Mizantropul (Statele Unite), Mult zgomot pentru nimic (Anglia), Mephisto, Uriaşii munţilor, Marat-Sade şi Equus (Germania), Macbeth, Omul cel bun din Sâciuan (Japonia), Duhul pădurii, Regele Lear (Belgia).

A regizat operă precum şi concertul realizat în Romania, dedicat intrării în noul mileniu.

Din 2002 Alexandru Darie este director artistic la Teatrul Bulandra, conferindu-i acestuia un statut unic între teatrele din România, cu artişti de elită, cu o dimensiune profund europeană.

Din decembrie 2006 este Preşedintele Uniunii Teatrelor din Europa, în 2009 fiind reales în această funcţie pentru încă doi ani.

În 2012, Alexandru Darie este decorat cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler, una dintre cele mai importante distincții oferite de către Ministerul Culturii și Comunicării din Franța.

 

 

 

 

 

 

 

 

« Înapoi